Education Talks: Importanţa educaţiei culturale

În cadrul primul interviu al seriei, profesorul Barend van Heusden de la Universitatea Groningen vorbeşte despre importanţa unei mai bune integrări a educaţiei culturale în sistemul educativ european. Subtitrarea şi transcrierea interviului sunt disponibile în 23 de limbi.

Ce este educaţia culturală?

Educaţia culturală constă în capacitatea de reflecţie.

Copiii şi tinerii învaţă să reflecteze la propria cultură, la cultura altora şi la cultură, în general.

Această capacitate de reflecţie poate fi formată în mai multe moduri: prin intermediul jurnalismului, al istoriei şi artelor. Artele reprezintă una dintre principalele manifestări ale conştiinţei de sine culturale.

Poate fi formată şi prin intermediul filozofiei, ştiinţelor şi culturii civice. Toate aceste modalităţi de reflecţie formează educaţia culturală. Aşa se explică şi de ce este atât de dificil să o definim: conştiinţa de sine culturală este extrem de diversă în Europa.

Este foarte important să le transmitem acest lucru copiilor, pentru că îi ajută să crească şi să funcţioneze într-o cultură care nu este definită de o singură identitate.

Unul dintre motivele pentru care educaţia culturală nu este, actualmente, un curriculum continuu, mai mult sau mai puţin liniar, în învăţământul primar şi secundar este faptul că nu a fost concepută unitar multă vreme. Acesta este şi obiectivul proiectului „Culture in the Mirror”. Vrem să demonstrăm, să arătăm că discipline disparate precum istoria, filozofia, artele sau jurnalismul formează un tot unitar şi trebuie predate ca atare.

Cum putem corela educaţia culturală cu dezvoltarea copiilor?

Copiii cu vârste între 5 şi 7 ani reflectează la propria persoană, însă o fac, cu precădere, într-o manieră imaginativă. Majoritatea profesorilor observă asta intuitiv, pentru că le spun poveşti, îi lasă să se joace. Astfel are loc reflecţia asupra sinelui. Dacă se doreşte un curriculum axat pe reflecţia asupra sinelui sau pe conştiinţa culturală, trebuie să fim conştienţi de acest lucru, ca să ne putem raporta la el.

La fel şi în cazul copiilor mai mari, de 8 - 9 ani. Reflecţia lor de sine capătă un caracter conceptual şi colectiv. Grupul de colegi devine mai important etc.

Aceste este genul de informaţii de care au nevoie profesorii, pentru că îi ajută să-şi elaboreze curriculumul de educaţie culturală.

Ce presupune promovarea unei educaţii culturale de bună calitate în evantaiul de programe şcolare din Europa?

Aş zice că este nevoie de două lucruri, ambele la fel de urgente.

Primul ar fi, pur şi simplu, cunoştinţele. Unul dintre aspectele frapante la educaţia culturală este entuziasmul uriaş care o înconjoară. Educaţia culturală are foarte mulţi adepţi.

Profesorii sunt foarte implicaţi în ceea ce fac, însă există puţine cunoştinţe teoretice despre, de exemplu, ce este cultura, despre stadiile de dezvoltare ale copilului relevante pentru cultură. Unul dintre obiectivele principale ale proiectului „Culture in the Mirror” a fost de a elabora aceste cunoştinţe şi de a le oferi profesorilor directorilor şi decidenţilor politici.

Celălalt aspect, al doilea aspect, la fel de necesar, este o definire a particularităţilor culturii europene. Trebuie să-i învăţăm pe copiii din Belgia, Italia, Suedia că, în măsura în care fac parte dintr-o cultură europeană, sunt, de fapt, universali, sunt fiinţe umane.

Acest lucru înseamnă că specificul culturilor locale, fie că sunt tradiţii suedeze, maghiare etc. devine mult mai relativ în acest context mai amplu.

Trebuie să învăţăm că devin mai puţin importante, că sunt mai puţin importante decât valorile umane universale.

Consider că acesta este un aspect tipic pentru cultura europeană, de care trebuie să fii conştient când predai cultura într-un context european.