Educaţie şi îngrijire de calitate pentru toţi copiii preşcolari

Image: Shutterstock / Olesia Bilkei

Pentru prima dată în istoria societăţilor noastre, majoritatea copiilor îşi petrec cea mai mare parte a existenţei lor preşcolare în afara familiei. Această situaţie unică oferă posibilităţi uriaşe de a construi societăţi incluzive, bazate pe egalitate. Modul în care organizăm educaţia şi îngrijirea celor mai mici dintre copiii noştri va stabili dacă aceste măsuri vor crea mai multe oportunităţi pentru generaţia viitoare sau, din contră, va crea privilegii pentru cei deja privilegiaţi.

Există dovezi suficiente care să ateste avantajele economice, educaţionale şi sociale ale educaţiei şi îngrijirii copiilor preşcolari. Considerentele economice ţin de demografie: pe măsură ce îmbătrânirea populaţiei se accelerează, cheltuielile sistemelor de asigurări sociale (pensii şi costuri medicale) vor creşte inevitabil, contrar veniturilor din sectorul securităţii sociale. Din punct de vedere economic, statele naţiuni sunt nevoite să ofere o asistenţă suficientă, care să le permită oamenilor să armonizeze viaţa de familie cu viaţa profesională. Aceste necesităţi economice justifică doar perspectiva cantitativă a educaţiei şi îngrijirii copiilor preşcolari, dat fiind că raţiunile economice pot fi îndeplinite de orice loc, indiferent de calitatea acestuia. Însă rolul educaţional şi social al educaţiei şi îngrijirii copiilor preşcolari, de a asigura un start de bun augur pentru procesul de învăţare pe tot parcursul vieţii, presupune şi investiţii în calitate.

În cazul copiilor care beneficiată de educaţie şi îngrijire preşcolară, aceste servicii au efecte benefice asupra tuturor aspectelor dezvoltării lor, iar aceste efecte se observă dincolo de ciclul primar. De asemenea, pot avea un impact puternic asupra coeziunii şi incluziunii sociale. Aceste efecte se manifestă doar în cazul unei educaţii şi îngrijiri preşcolare înalt calitative, calitate ce se traduce prin protejarea copiilor şi facilitarea implicării lor în activităţi stimulante.

În prezent, există suficiente studii care să ne permită să înţelegem condiţiile necesare pentru crearea unui astfel de mediu protector şi stimulativ pentru toţii copiii. O primă condiţie ar fi o forţă de muncă competentă. Aceasta ar presupune existenţa unei formări iniţiale suficiente (potrivit opiniei generale, este necesar cel puţin un specialist licenţiat), precum şi a dezvoltării profesionale continui (precum şi a timpului necesar pentru aceasta) şi a unei conduceri eficiente.

O a doua condiţie ar fi un curriculum care să-i ajute pe specialişti să-şi contureze activitatea. Un astfel de curriculum trebuie să ia în consideraţie dezvoltarea holistică a copilului şi să promoveze valorile democraţiei şi respectului faţă de diversitate. Modalitatea optimă de proiectare a acestuia este dialogul cu toate părţile implicate, inclusiv cu părinţii. Un curriculum care contribuie la promovarea calităţii nu este unul descriptiv, ci un cadru care serveşte drept sursă de inspiraţie şi reflecţie. De asemenea, serveşte şi drept cadru de referinţă al activităţii de monitorizare şi evaluare, acesta constituind cea de-a treia condiţie pentru obţinerea unei calităţi intrinseci.

Cea de-a patra condiţie esenţială priveşte guvernanţa şi finanţarea. O educaţia preşcolară de înaltă calitate implică costuri ridicate, dat fiind că există cel puţin o parte care plăteşte preţul: părinţii (de ex., acces limitat sau taxe de şcolarizare mari), copiii (impact negativ asupra dezvoltării lor) sau personalul (condiţii de muncă grele).

Ultima şi cea mai importantă condiţie este accesibilitatea. Nu prea are sens să îmbunătăţim sistemele de învăţământ dacă de ele profită „doar câţiva norocoşi”. Din păcate, în aproape toate ţările Uniunii Europene, participarea la servicii de înaltă calitate este distribuită inegal în rândul populaţiei. Distribuţia inegală este caracterizată cu precădere de interacţiunea dintre factori ce ţin de politici, de serviciile oferite şi de părinţi. Pe partea ce ţine de politicile din domeniu, trebuie remarcat că ţările, statele sau regiunile cu servicii universale se bucură de o participare mai mare din partea familiilor sărace sau de migranţi decât ţările care oferă servicii specializate. De asemenea, frecvenţa de participare este mai mare acolo unde toţi părinţii plătesc în funcţie de venit sau unde serviciile sunt gratuite decât în regiunile în care taxele plafonate sunt compensate cu cupoane. Din perspectiva serviciilor oferite, trebuie remarcat faptul că în multe medii urbane, zonele mai sărace sunt adesea cele mai populate, cu natalitatea cea mai mare şi cu cel mai mic număr de locuri în grădiniţe de calitate. În plus, listele de aşteptare fac adesea diferenţe în defavoarea familiilor cu condiţii de muncă precare. În sfârşit, părinţii nu sunt întotdeauna la fel de bine informaţi în privinţa disponibilităţii, accesibilităţii şi abordabilităţii serviciilor.

Investiţiile în aceste condiţii reprezintă cea mai bună garanţie pentru sisteme de educaţie şi îngrijire preşcolare incluzive, bazate pe egalitate. La rândul lor, acestea vor contribui la conturarea societăţilor în care ne dorim să trăiască urmaşii noştri.

Michel Vandenbroeck este profesor universitar de pedagogia familiei la Facultatea de Asistenţă Socială şi Pedagogie Socială a Universităţii Ghent din Belgia.