Nu mă refer la profesori roboți

Dacă profesorii roboți rămân apanajul literaturii științifico-fantastice, inteligența artificială câștigă teren în tot mai multe școli. Wayne Holmes este de părere că utilizarea inteligenței artificiale în educație trebuie analizată cu mare atenție, înainte să ajungă să înlocuiască profesorii.

Recentele progrese înregistrate de inteligența artificială au fost impresionante, însă și, mult prea adesea, puțin tulburătoare. Pe de o parte, unele tehnologii bazate pe inteligența artificială sunt capabile să analizeze imaginile medicale pentru a prezice apariția timpurie a cancerului mamar, a bolilor renale și a diabetului mult mai bine decât experții umani – ceea ce deschide perspective palpitante pentru viitorul sănătății. Pe de altă parte, unele tehnologii care utilizează inteligența artificială au fost la originea proceselor de generare automată a știrilor și imaginilor false, de discriminare sistematică a anumitor grupuri etnice și a femeilor sau de compromitere a alegerilor democratice și referendumurilor – ceea ce suscită preocupări serioase pentru viitorul societății umane.

Un aspect deosebit de interesant este că inteligența artificială și-a făcut discret simțită prezența în sălile de clasă. Indiferent că salutăm sau nu acest fapt, companii finanțate cu multe milioane de dolari își vând tot mai des tehnologiilor bazate pe inteligența artificială și axate pe educație în școlile din întreaga lume – în ciuda dovezilor limitate asupra eficienței lor și fără prea multe consultări și sau dezbateri.

De fapt, inteligența artificială influențează educația în trei modalități distincte, dar complementare. Profesorii au un rol unic și esențial în toate cele trei cazuri: a învăța pentru inteligența artificială (a-i ajuta pe toți membrii societății să trăiască într-o manieră eficace într-o lume tot mai afectată de inteligența artificială), a învăța despre inteligența artificială (a-i ajuta pe elevii de toate vârstele să învețe matematică, statistică și programare, discipline care reprezintă fundamentul tehnologiilor bazate pe inteligență artificială) și a învăța cu inteligența artificială (a utiliza tehnologiile bazate pe inteligența artificială pentru a facilita predarea și învățarea).

Până acum, accentul (orientat cu precădere către tehnologie și mai puțin către pedagogie) s-a pus pe învățarea cu ajutorul tehnologiilor bazate pe inteligența artificială concepute pentru personalizarea automată a educației. Grație acestor așa-numite „sisteme de tutorat inteligente”, elevul este angrenat într-o activitatea de învățare pe ecran. Modul în care elevul răspunde (alegerile făcute, obiectele pe care dă clic și răspunsurile date) determină următoare activitate de învățare. Cu alte cuvinte, sistemul se adaptează la parcursul elevului prin materialul de învățat, în funcție de capacitățile sale individuale, fiecare elev urmărind propriul itinerariu personalizat.

Ca multe dintre lucrurile ce au legătură cu inteligența artificială, demersul este impresionant la suprafață. Cu toate acestea, ipotezele subiacente trebuie analizate. Există o metaforă eronată, pe care însă o găsesc utilă pentru a descrie situația. Ea implică autobuze școlare și taxiuri Uber. Ideea este că autobuzul școlar reprezintă învățarea în clasă. Toți elevii sunt în același autobuz, merg pe aceeași rută, către aceeași destinație. Pe de altă parte, sistemele de tutorat inteligente sunt precum taxiurile Uber: ele îl conduc pe fiecare elev pe drumul său personalizat.

Cu toate acestea, nu folosim Uber pentru itinerarii personalizate. Le folosim pentru că ne duc ne duc acolo unde noi, ca indivizi, vrem să ajungem. În aceeași măsură, pentru ca învățarea să fie cu adevărat personalizată, ar trebui să ducă la rezultate de învățare personalizate. Ar trebui să-i pună pe elevi la cârma propriului act de învățare și să le ofere mijloacele de a-și realiza ambițiile și potențialul personal, pentru a ajunge la ceea ce psihologii denumesc „împlinirea de sine”. Sistemele de tutorat inteligente nu prea permit atingerea acestui obiectiv, cu precădere din cauza abordării pedagogice axate pe transferul de cunoștințe pe care o întruchipează.

Inevitabil, contrar discursului de marketing frecvent auzit, utilizarea inteligenței artificiale în educație aduce cu sine provocări numeroase, care trebuie abordate. Spre exemplu, evaluarea continuă bazată pe inteligență artificială ar putea înlocui examenele tradiționale, însă presupune și o supraveghere permanentă a elevilor. Utilizarea inteligenței artificiale pentru a detecta și stimula emoțiile elevilor poate încuraja învățarea, însă, în egală măsură, poate constitui o invazie fără precedent a vieții private a elevilor. Iar evaluarea automată a lucrărilor scrise ar putea reduce volumul de muncă al profesorilor, însă va elimina și șansele ca profesorii să descopere capacitățile elevilor săi. De asemenea, trebuie abordate chestiunile etice legate de echitate, responsabilitate, transparență și prejudecăți.

Cu toate acestea, nu dorim să susținem că inteligența artificială nu are niciun rol în sala de clasă. De fapt, din punctul meu de vedere, instrumentele bazate pe inteligența artificială care sunt concepute pentru a-i ajuta, iar nu a-i înlocui pe profesori sunt binevenite. Cu toate acestea, introducerea pe scară largă a inteligenței artificiale în educație trebuie să facă obiectul unei analize critice, iar profesorii trebuie să participe la discuții preliminare cu tehnologii și antreprenorii activi în domeniul inteligenței artificiale, în scopul de a se asigura că utilizarea inteligenței artificiale în sălile de clasă este cu adevărat benefică și că totul începe și se termină cu învățarea.

---

Dl. dr. Wayne Holmes (@wayneholmes) este cercetător principal (în sfera educației) la Nesta, principala fundație în domeniul inovării din Regatul Unit, și autorul principal al volumului Artificial Intelligence in Education: Promise and Implications for Teaching and Learning (2019).