Incluziunea: învățămintele trase de un profesor

Incluziunea: învățămintele trase de un profesor

Image: PedroMatos / Shutterstock.com

În calitate de președinte al consiliului Federației Internaționale Terre des Hommes, v-aș fi putut explica ce drepturi trebuie să apărăm și să promovăm pentru a favoriza incluziunea copiilor la școală. De asemenea, v-aș fi putut explica cum intenționează obiectivele de dezvoltare durabilă să nu lase pe nimeni în urmă până în 2030. Prefer însă să vă povestesc cea mai interesantă experiență din cariera mea de profesor, petrecută cu 20 de ani în urmă.

Era prima zi de școală. Când am intrat în clasa în care domnea liniștea, am fost întâmpinat de 18 fete cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani. Aveam în fața ochilor exemplul viu a ceea ce însemna excluziunea în sistemul nostru de învățământ: fete cu un ușor handicap mintal, cu deformații fizice grave sau cu nivel intelectual scăzut. Problemele lor variau. În plus, manifestau competențe extrem de variate la citit și scris. Cu toate acestea, aveau ceva în comun: proveneau din familii vulnerabile.

Când am ajuns acasă în seara acelei zile, am plâns. Școala nu mă pregătise să le predau acestor fete. Predam engleza și franceza într-o școală profesională și eram obișnuită cu elevi dificili. Dar acele fete nu erau dificile. Erau ascultătoare, politicoase și își ascultau profesorii cu respect. Trebuia să fac ceva!

Și am făcut! Le-am citit povești și poezii. Le-a plăcut extrem de mult – nu pentru că nu ar fi trebuit să o facă – ci pentru că „nimeni nu ne-a citit vreodată povești”. Au scris poezii. Nu au ajuns să stăpânească rimele și versificația, însă au scris poezii sincere. Îmi amintesc că una dintre poezii vorbea despre o dragoste neîmpărtășită, în care, la final, fetei îi era milă de băiat pentru că nu a fost în stare să înțeleagă cât de mult dragostea avea ea de oferit.

Erau victimele actelor de intimidare, erau maltratate, însă eu le eram alături pentru a le răspunde la întrebările neliniștitoare despre iubire și viață. În fiecare dimineață le lua cam zece minute până să poată începe munca, însă acela era timpul de care aveau nevoie pentru a intra în starea de spirit specifică unei zile de școală.

Încă mi le amintesc, deși am uitat mai toate celelalte clase la care am predat. Mi-au oferit atât de mult. Am învățat ce înseamnă compasiunea, empatia și toleranța. În ziua în care am călcat pe impermeabil și am căzut în genunchi în spatele catedrei, în loc să râdă, așa cum aș fi făcut eu, au așteptat cu sufletul la gură. Când m-am ridicat, m-au întrebat „V-ați lovit, Doamna?”

Trebuia să le vizitez la căminul în care urmau cursurile de formare profesională. Aveam oroare de aceste vizite, însă când ajungeam acolo, pe lângă faptul că mă întâmpinau zâmbind, își exprimau și plăcerea de a fi acolo. Asta m-a făcut să mă gândesc mai bine.

Nu înțelegeau sensul figurat al cuvintelor pentru că nu aveau simțul umorului. Ca urmare, înțelegeau totul literal. Erau victimele unei vieți pe care nu o înțelegeau complet, așa că am încercat să le ajut să o descifreze. Într-o zi, vorbeam despre „un om bun de nimic”. Au fost revoltate. Ele nu concepeau că ar putea exista cineva care să nu fie bun de nimic. O altă lecție pe care n-am s-o uit!

Nu m-am simțit niciodată mai utilă, în toată cariera mea didactică. Sper că le-am ajutat să se simtă mai bine integrate într-o lume foarte nedreaptă cu cei vulnerabili. La finele anului, am cerut aceeași clasă.

Lysiane André este profesor pensionat. Domnia-sa a predat engleza și franceza într-o școală profesională timp de circa 35 de ani. După câțiva ani de voluntariat în cadrul filialei locale a Terre des Hommes, a fost aleasă în consiliul acestei organizații. Ulterior a devenit președintele Terre des Hommes Franța, în perioada 2005 – 2008 și, din nou, în 2016. De asemenea, a fost aleasă președinte al Federației Internaționale Terre des Hommes în 2015. La momentul actual ocupă în continuare aceste funcții. În plus, a fost decorată Chevalier de la Légion d’Honneur în 2017. Este căsătorită, are două fete și patru nepoți.

Terre des Hommes este o organizați neguvernamentală creată în 1966, care apără drepturile copiilor. Zece organizații naționale sunt membre ale federației, care desfășoară programe umanitare, de dezvoltare și de promovare în 69 de țări.