Nu ne permitem să ne întoarcem privirea de la educația timpurie

Image: ISSA & McConnico

Traversăm o perioadă foarte dificilă în domeniul educației și îngrijirii copiilor mai mici de 6 ani sau de până la 6 ani (ECEC). De zeci de ani facem eforturi să evidențiem importanța pe care o au primii ani de viață pentru restul vieții fiecărui individ și să subliniem avantajele unei copilării de calitate. Am crezut că ECEC urma să ocupe un loc prioritar pe agenda europeană și globală. Acum, pe măsură ce descoperim impactul pandemiei de COVID-19, ne uităm la prioritățile de dinaintea crizei, apoi ne îndreptăm privirea spre ceea ce (cu părere de rău) ne dezvăluie realitatea de astăzi. Și ce vedem?

Să reflectăm împreună la sistemele ECEC prin prisma ante-criză și post-criză.

Înainte de criză, preocuparea față de calitatea sistemelor ECEC apărea în mod repetat pe scena politică, până când, la nivel european, a condus la Recomandarea Consiliului privind sisteme de înaltă calitate de educație și îngrijire a copiilor de până la 6 ani din mai 2019. Acest document, primul de acest tip aprobat la nivel european, a constituit o etapă promițătoare pentru recunoașterea importanței calității sistemice din sfera ECEC și a nevoii de investiții susținute în perioada copilăriei timpurii.

Dificultățile în calea ameliorării calității au gravitat în jurul a cel puțin trei dimensiuni:

  • accesul – dificultăți de acces, cu precădere pentru copiii foarte mici (sub trei ani) și pentru copiii și familiile vulnerabile;
  • personalul – o forță de muncă în proces de îmbătrânire, prost plătită și cu un grad redus de menținere pe post, condiții de muncă precare și cu puține ocazii de dezvoltare profesională și avansare în carieră;
  • guvernanța și finanțarea – un sector per total subfinanțat, cu o infrastructură insuficientă și o coordonare slabă, cu precădere între grupele de vârstă ale copiilor și mai ales în sistemele separate.

Dar ce se întâmplă acum, în acest peisaj în rapidă schimbare, când încă nu cunoaștem impactul crizei COVID-19 asupra sistemelor ECEC?

În multe țări, infrastructura ECEC s-a dovedit deja insuficientă pentru a acoperi cererea (sau dreptul?) familiilor. Acum preconizăm și mai puține șanse de a ameliora accesul la serviciile ECEC, mai ales pentru cei aflați dintotdeauna la marginea societății. Dacă, înainte de criză, rata de acces la ECEC reflecta prioritatea pe care o acordau autoritățile investițiilor în generațiile foarte tinere din țările lor, acum, nivelul scăzut de acces și participare la ECEC va reflecta și agrava inegalitățile și inechitățile din societăți și va contribui la o creștere a decalajului dintre diversele grupuri de copii.

În absența unor politici care să ofere familiilor sprijinul de care au nevoie pentru a fi auto-suficiente din punct de vedere economic, copiii care aveau cel mai mult nevoie de serviciile ECEC vor continua să fie privați de un start bun în viață, iar, din păcate, numărul lor va crește pe măsură ce fenomenul de sărăcire a familiilor se va accentua. Acum, poate că mai mult ca niciodată, ECEC trebuie văzut ca un bun public și un serviciu esențial în societate, disponibil și accesibil pentru toți copiii. Lupta împotriva inegalităților și inechităților în societăți începe de acolo.

Înainte de criză, personalul ECEC suferea deja de o remunerație slabă, deci de o recunoaștere slabă a muncii depuse, și de oportunități insuficiente de dezvoltare profesională și de avansare în carieră. Sistemele ECEC aveau o disperată nevoie de investiții pentru a reține personalul în sistem și a-l ajuta să se dezvolte. Acum, profesioniștii se tem că-și vor pierde locurile de muncă (unii și le-au pierdut deja), în ciuda faptului că au depășit obstacolul fără precedent al muncii de la distanță. Pe umerii lor apasă o puternică presiune și o mare responsabilitate de a reîncepe să-și ofere serviciile.

Personalul ECEC are un rol esențial, de tampon, la nivelul comunităților, reprezentând o pârghie importantă pentru crearea unor plase de siguranță pentru copii și familii. Părinții se preocupă și își fac griji cu precădere pentru copiii lor mici. Personalul ECEC se ingrijește, cu profesionalism, de toți copiii și de toate familiile.

Va fi munca lor în sfârșit recunoscută public și într-o manieră adecvată? O analiză justă și lucidă a serviciilor care contează decisiv pentru societățile (și economiile) performante și generative va oferi probe solide pentru a da prioritate ECEC pe lista investițiilor rapide necesare acum și pe mai târziu.


Dr Mihaela Ionescu

Dr. Mihaela Ionescu este director de programe în cadrul ISSA – Asociația internațională „Step by Step”. Domnia sa este expert ECEC și doctor în științele educației. In ultimii 25 de ani a lucrat in domeniul educației ca cercetătoare, formatoare și manager de programe si proiecte, și a elaborat politici educaționale vizând îmbunătățirea calității și echității serviciilor ECEC.