1. Guvernanţa şcolilor

1.1. Crearea unei viziuni strategice

Școlile care doresc să prevină și/sau să reducă rata abandonului școlar timpuriu și să promoveze succesul educațional pentru toți elevii trebuie să dezvolte o viziune strategică pentru o educație incluzivă, centrată pe elev. Principala misiune a școlii este să se asigure că toți elevii pot beneficia de o educație de calitate și pot să-și valorifice întregul potențial de evoluție indiferent de statutul socio-economic sau de circumstanțele individuale sau familiale. Elevii sunt priviți drept individualități complete. Atenția este centrată pe învățarea academică, dar și pe bunăstarea și dezvoltarea personală. Școlile dezvoltă o cultură și un climat orientate către oferirea sprijinului adecvat, astfel încât fiecare elev să își poată îndeplini obiectivele educaționale. Această abordare se poate traduce prin „școala ca întreg în jurul copilului ca întreg”.

Afişează mai mult

Resurse ( Căutaţi printre toate resursele )

Vă rugăm să rețineți că, momentan, conținutul paginilor de resurse este disponibil doar în engleză.

Action Antibullying (AAB)

The project partners designed and implemented a new anti-bullying programme in schools in five EU countries. It drew on the experiences of existing programmes and practices originated by the project partners working in different cultural contexts.  It provided further evidence of effective approaches to the reduction of bullying in schools that will inform the development of improved child centred, whole school strategies for adoption at European level.

Domenii: 1. Guvernanţa şcolilor; 2. Cadrele didactice; 3. Sprijin pentru elevi; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 1.1. Crearea unei viziuni strategice; 1.3. Conducerea școlii; 1.4. Cooperarea în cadrul sistemelor educaționale; 2.1. Aptitudinile și competențele cadrului didactic; 2.2. Cadrele didactice și relațiile acestora cu elevii și părinții; 3.4. Programa școlară și parcursuri educaționale; 3.10. Sprijin specific: nevoi educaționale speciale și dificultăți de învățare; 5.4. Parteneriate: organizații din comunitate și societatea civilă

Limba: EN

Ţara: ITALIA; REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD; ROMÂNIA; SLOVENIA; SPANIA

Brave’s Club: Zero Violence from age zero

To improve the school climate, a group of schools from the Learning Communities project decided to create the Brave’s Club. It is based on a “dialogical model of conflict prevention”. Since the Club started in 2014, it has made progress in eradicating school violence in both primary and secondary schools. This strategy is making it easier to bring together effective evidence-informed practices on preventing violence in classrooms in general, and more specifically, gender violence.

Domenii: 1. Guvernanţa şcolilor; 2. Cadrele didactice; 3. Sprijin pentru elevi; 4. Implicarea părinților; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 1.1. Crearea unei viziuni strategice; 2.2. Cadrele didactice și relațiile acestora cu elevii și părinții; 3.1. Bunăstarea elevilor; 3.2. Participarea elevilor la viața școlară; 4.2. Implicarea părinților în guvernanța școlilor; 5.4. Parteneriate: organizații din comunitate și societatea civilă

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; HR; HU; IT; LT; LV; MT; NL; PL

Ţara: SPANIA

Creșterea rezultatelor tuturor elevilor în învățământul incluziv

Proiectul „Raising the Achievement of All Learners in Inclusive Education” (RA) și-a propus să ofere dovezi privind eficiența practicilor de creștere a rezultatelor și de consolidare a capacității școlilor și comunităților de a-i include și susține pe toți elevii.

Domenii: 1. Guvernanţa şcolilor; 2. Cadrele didactice; 3. Sprijin pentru elevi; 4. Implicarea părinților; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 1.1. Crearea unei viziuni strategice; 1.2. Planificarea și monitorizarea școlară; 1.3. Conducerea școlii; 1.4. Cooperarea în cadrul sistemelor educaționale; 2.1. Aptitudinile și competențele cadrului didactic; 3.4. Programa școlară și parcursuri educaționale; 3.5. Învățarea și evaluarea; 4.3. Spații pentru părinți și implicarea în activitățile educative; 5.2. Rețelele de părți interesate; 5.4. Parteneriate: organizații din comunitate și societatea civilă

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; GA; HR; HU; IS; IT; LT; LV; MK; MT; NL; NO; PL; PT; RO; SK; SL; SR; SV; TR

Ţara: AUSTRIA; BELGIA; CEHIA; CIPRU; CROAŢIA; DANEMARCA; ELVEŢIA; ESTONIA; FINLANDA; FRANŢA; GERMANIA; GRECIA; IRLANDA; ISLANDA; ITALIA; LETONIA; LITUANIA; LUXEMBURG; MALTA; NORVEGIA; OLANDA; POLONIA; PORTUGALIA; REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD; SLOVACIA; SLOVENIA; SPANIA; SUEDIA; UNGARIA

ICAM: Including Children Affected by Migration

The ICAM (Including Children Affected by Migration) programme is an Erasmus+ programme designed to ensure that children who have been affected by migration can access education. The programme helps schools to create a safe and secure environment for children affected by migration to enable them to take full advantage of their education.The ICAM (Including Children Affected by Migration) programme is an Erasmus+ programme designed to ensure that children who have been affected by migration can access education. The programme helps schools to create a safe and secure environment for children affected by migration to enable them to take full advantage of their education.

Domenii: 1. Guvernanţa şcolilor; 2. Cadrele didactice; 3. Sprijin pentru elevi

Subdomenii: 1.1. Crearea unei viziuni strategice; 2.1. Aptitudinile și competențele cadrului didactic; 2.2. Cadrele didactice și relațiile acestora cu elevii și părinții; 3.1. Bunăstarea elevilor; 3.2. Participarea elevilor la viața școlară; 3.7. Monitorizarea elevilor aflați în situații de risc; 3.9. Refugiați, migranți și romi

Limba: EN

Ţara: BELGIA; FRANŢA; ITALIA; REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD; ROMÂNIA; SPANIA

Intervenție preventivă de formare a rezilienței – UPRIGHT

Odată cu creșterea numărului de probleme de natură mentală în rândul tinerilor din întreaga lume, proiectul UPRIGHT urmărește formarea competențelor necesare pentru o bună sănătate fizică și mentală. Proiectul este implementat în școli, bucurându-se de participarea adolescenților timpurii, a familiilor acestora și a întregului personal din școlile participante.

Domenii: 1. Guvernanţa şcolilor; 2. Cadrele didactice; 3. Sprijin pentru elevi; 4. Implicarea părinților

Subdomenii: 1.1. Crearea unei viziuni strategice; 1.2. Planificarea și monitorizarea școlară; 2.1. Aptitudinile și competențele cadrului didactic; 2.2. Cadrele didactice și relațiile acestora cu elevii și părinții; 2.4. Bunăstarea cadrelor didactice; 3.1. Bunăstarea elevilor; 4.4. Învățarea în cadrul familiei

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; GA; HR; HU; IS; IT; LT; LV; MK; MT; NL; NO; PL; PT; RO; SK; SL; SR; SV; TR

Ţara: DANEMARCA; ISLANDA; ITALIA; NORVEGIA; POLONIA; SPANIA

JOAQUIM RUYRA ELEMENTARY SCHOOL, the Miracle School (Hospitalet de Llobregat, Spain)

The Joaquim Ruyra Elementary School is located in a disadvantaged suburban district of Barcelona. In the 2016-2017 school year, 92% students were immigrants representing 28 different nationalities (including Pakistan, Morocco, Georgia, Colombia, the Dominican Republic, Ecuador, Peru, the Philippines, China, Bangladesh, Senegal, and the USA) or from minority background (Romani). The school has a 40% mobility rate.  

National and international press have referred to the school as the miracle school as it had achieved academic outcomes above the average in the Catalan standardised tests, outperforming elite schools in the Catalonia region.

All classes in the school feature group work 40% to 60% of the time. The groups mix students of different abilities, genders and nationalities.  The small groups are designed to ensure that no one is left out, and students are encouraged to participate actively.  Each group is facilitated by an adult (e.g. a classroom assistants, a parent).  Psychologists and special education teachers may also work in the classrooms, and they support volunteer parents, teachers and the students.  The extra support and student interaction are considered as essential for supporting and reinforcing children’s learning. 

Domenii: 1. Guvernanţa şcolilor; 2. Cadrele didactice; 3. Sprijin pentru elevi; 4. Implicarea părinților; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 1.1. Crearea unei viziuni strategice; 1.2. Planificarea și monitorizarea școlară; 1.3. Conducerea școlii; 2.1. Aptitudinile și competențele cadrului didactic; 2.2. Cadrele didactice și relațiile acestora cu elevii și părinții; 2.3. Educația pedagogică inițială și dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice; 3.1. Bunăstarea elevilor; 3.2. Participarea elevilor la viața școlară; 3.3. Orientare profesională și sprijin în carieră; 3.4. Programa școlară și parcursuri educaționale; 3.5. Învățarea și evaluarea; 3.6. Învățarea extinsă și extracurriculară; 3.7. Monitorizarea elevilor aflați în situații de risc; 4.1. Comunicare și informare; 4.2. Implicarea părinților în guvernanța școlilor; 4.3. Spații pentru părinți și implicarea în activitățile educative; 4.4. Învățarea în cadrul familiei; 5.1. Echipele multidisciplinare; 5.2. Rețelele de părți interesate; 5.3. Parteneriate: angajatori și întreprinderi; 5.4. Parteneriate: organizații din comunitate și societatea civilă

Limba: EN

Ţara: SPANIA

Mediu de evaluare destinat impulsionării practicilor și instrumentelor de mentorat intercultural în școală (E-EVALINTO)

E-EVALINTO urmărește să promoveze mentoratul intercolegial, în scopul de a reduce abandonul școlar în rândul elevilor migranți și a recunoaște valoarea interculturalității, precum și de a elabora un cadru TIC pentru evaluarea, gestionarea și elaborarea de activități pentru contexte interculturale. Beneficiind de finanțare Erasmus+, proiectul se axează pe procesele decizionale și pe identificarea de tipare diferite în situațiile analizate.

Domenii: 1. Guvernanţa şcolilor; 3. Sprijin pentru elevi

Subdomenii: 1.1. Crearea unei viziuni strategice; 1.4. Cooperarea în cadrul sistemelor educaționale; 3.1. Bunăstarea elevilor; 3.2. Participarea elevilor la viața școlară; 3.3. Orientare profesională și sprijin în carieră; 3.4. Programa școlară și parcursuri educaționale; 3.5. Învățarea și evaluarea; 3.7. Monitorizarea elevilor aflați în situații de risc; 3.8. Sprijin specific: limba; 3.9. Refugiați, migranți și romi; 3.11. Sprijinul specific: mediul socio-economic dezavantajat

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; GA; HR; HU; IS; IT; LT; LV; MK; MT; NL; NO; PL; PT; RO; SK; SL; SR; SV; TR

Ţara: CIPRU; IRLANDA; ITALIA; POLONIA; SPANIA

Our School - My Future

"Our School - My Future" was an ESL project initiated within the framework of the Erasmus+ Strategic Partnerships for School Education. It aims to support cooperation for innovation and the exchange of good practices between schools from different countries across Europe.
Part of the problem of ESL is attributed to lack of support and guidance, disengagement from schooling, and secondary-level curricula which too often do not offer enough options for varied courses, alternative teaching pedagogies, experiential and other hands-on learning opportunities or sufficient flexibility and support.
The framework for this project was designed to focus mainly on in-school factors influencing ESL, such as teaching methods and curricular issues, positive/negative school climate, and the parents’ role as a contributing factor to ESL.
A distance education programme, “Promotion of healthy lifestyles and development of the students’ social skills through physical education and environmental activities” was offered to teachers from five partner countries. Some 65 teachers from Greece, Poland, Romania, Spain, and Turkey had the opportunity to participate in this training programme, along with six academics who are also members of the Hellenic Academy of Physical Education.

Domenii: 1. Guvernanţa şcolilor; 2. Cadrele didactice; 3. Sprijin pentru elevi; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 1.1. Crearea unei viziuni strategice; 1.3. Conducerea școlii; 2.1. Aptitudinile și competențele cadrului didactic; 3.3. Orientare profesională și sprijin în carieră; 3.4. Programa școlară și parcursuri educaționale; 3.7. Monitorizarea elevilor aflați în situații de risc; 4.2. Implicarea părinților în guvernanța școlilor; 5.1. Echipele multidisciplinare; 5.2. Rețelele de părți interesate

Limba: EN

Ţara: GRECIA; POLONIA; ROMÂNIA; SPANIA; TURCIA

Planul de acțiune Inclusive Schools – InScool

Metodologia InScool a fost concepută în scopul de a ghida, într-o manieră flexibilă, primii pași ai școlilor către incluziune, contribuind la îmbunătățirea rezultatelor personale și academice ale tuturor copiilor și tinerilor grație accentului pus pe accesul și participarea acestora la o educație relevantă, de calitate.

Domenii: 1. Guvernanţa şcolilor; 3. Sprijin pentru elevi

Subdomenii: 1.1. Crearea unei viziuni strategice; 3.8. Sprijin specific: limba; 3.9. Refugiați, migranți și romi; 3.10. Sprijin specific: nevoi educaționale speciale și dificultăți de învățare; 3.11. Sprijinul specific: mediul socio-economic dezavantajat

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; GA; HR; HU; IS; IT; LT; LV; MK; MT; NL; NO; PL; PT; RO; SK; SL; SR; SV; TR

Ţara: BELGIA; GRECIA; POLONIA; REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD; SPANIA

RESL.eu Toolkit for identifying and monitoring students and schools at risk of ESL

The toolkit developed as part of the valorisation of the findings by the Reducing Early School Leaving in Europe (RESL.eu) research project aims to support practitioners working with youth in identifying and monitoring students and schools in need of greater care and support. It is primarily focused on the situation of those young people who are at risk of school disengagement and early school leaving. The toolkit is primarily dedicated to school staff: principals, teachers, educators, pedagogical counsellors, class tutors and school psychologists. However, it might be also helpful for other educational specialists working in education policies and in alternative learning pathways.

Domenii: 1. Guvernanţa şcolilor; 3. Sprijin pentru elevi

Subdomenii: 1.1. Crearea unei viziuni strategice; 1.2. Planificarea și monitorizarea școlară; 3.7. Monitorizarea elevilor aflați în situații de risc

Limba: EN

Ţara: AUSTRIA; BELGIA; PORTUGALIA; SPANIA; SUEDIA; UNGARIA

Arată următoarele 10 rezultate