5. Implicarea părților interesate

5.1. Echipele multidisciplinare

O abordare multidisciplinară a dezavantajului educațional și a părăsirii timpurii a școlii (PTS) reunește profesioniști din cadrul școlii și din afara acesteia, precum psihologi, asistenți sociali și profesioniști din domeniul sănătății. Echipele multidisciplinare au potențialul de a oferi o gamă de servicii pentru a veni în sprijinul tinerilor expuși riscului de a părăsi timpuriu școala și care se confruntă cu dificultăți școlare. Acest sprijin include, de exemplu, concentrarea eforturilor pe dezvoltarea competențelor lingvistice, pe sprijinul pentru sănătate mintală, pe sprijinul emoțional, pe competențele de prevenire a comportamentelor agresive, pe ajutorul pentru familiile marginalizate și pe încurajarea dezvoltării competențelor parentale.

Afişează mai mult

Resurse ( Căutaţi printre toate resursele )

Vă rugăm să rețineți că, momentan, conținutul paginilor de resurse este disponibil doar în engleză.

ECHIPE MULTI-INTERDISCIPLINARE CU ROL DE PREVENIRE A PĂRĂSIRII TIMPURII A ȘCOLII

Această lucrare urmărește să analizeze dovezile legate de potențialul unor echipe multidisciplinare și interdisciplinare de a juca un rol esențial în prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a școlii. În cadrul elaborării unei strategii pentru aceste echipe multi-interdisciplinare, nu se pornește de la prezumția deterministă că ele vor fi eficace în mod inevitabil, ci se pune un accent major pe condițiile necesare și favorabile obținerii acestei eficacități. Raportul subliniază necesitatea de a oferi echipelor orientări strategice solide cu privire la problemele importante în care se vor implica acestea, cum ar fi asistența pentru sănătatea mintală, alternativele la decizia de suspendare, intervenția de proximitate în cazul familiilor marginalizate, soluționarea conflictelor de către cadrele didactice și competențele de formare în domeniul diversității, competențele de prevenire a comportamentului agresiv, promovarea unui climat școlar pozitiv, îmbunătățirea capacităților parentale și accentul pe dezvoltarea limbajului copiilor etc.

Domenii: 3. Sprijin pentru elevi; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 3.1. Bunăstarea elevilor; 3.3. Orientare profesională și sprijin în carieră; 3.9. Sprijinul specific: migranți, romi; 3.10. Sprijin specific: nevoi educaționale speciale și dificultăți de învățare; 5.1. Echipele multidisciplinare

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; HR; HU; IT; LT; LV; MT; NL; PL; PT; RO; SK; SL; SV

Ţara: ALBANIA; AUSTRIA; BELGIA; BULGARIA; CEHIA; CIPRU; CROAŢIA; DANEMARCA; ESTONIA; FINLANDA; FRANŢA; GERMANIA; GRECIA; IRLANDA; ISLANDA; ITALIA; LETONIA; LITUANIA; LUXEMBURG; Macedonia de Nord; MALTA; NORVEGIA; OLANDA; POLONIA; PORTUGALIA; REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD; ROMÂNIA; SERBIA; SLOVACIA; SLOVENIA; SPANIA; SUEDIA; TURCIA; UNGARIA

Programul de masterat în „Pedagogia diversității” (Maģistraprogramma Dažādībaspedagoģiskierisinājumi/Educational Treatment of Diversity – ETD)

Programul de masterat în „Pedagogia diversității” (ETD) se adresează absolvenților cu licență în pedagogie și practicienilor în educație [pedagogi și administratori de grădiniță, administratori de școală, administratori în domeniul educației și formării profesionale (EFP), administratori de colegii și universități] care doresc să își îmbunătățească competențele interculturale. Programul își propune să creeze un sistem interdisciplinar de cunoștințe, aptitudini și competențe integrate în domeniul sociopedagogiei, al psihologiei și al pedagogiei speciale în vederea integrării diversității în educație. Programul are două părți principale: Partea A: Module obligatorii (inclusiv teza de masterat/cercetare), care conțin cursuri privind: „Perspectiva comparativă și internațională asupra pedagogiei diversității”, „Pedagogia nevoilor speciale asociate diversității culturale”, „Management și programe în pedagogia diversității” etc.; Partea B: Cursuri opționale, printre care „Metodologia de cercetare în pedagogia diversității” și „Integrarea la locul de muncă și readaptarea persoanelor cu nevoi speciale diverse”. Procesul de învățământ este organizat sub forma unor cursuri la distanță, care includ întâlniri săptămânale cu profesorii, în persoană sau pe Skype.

Domenii: 2. Cadrele didactice; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 1.1. Crearea unei viziuni strategice; 1.3. Conducerea școlii; 2.1. Aptitudinile și competențele cadrului didactic; 2.2. Cadrele didactice și relațiile acestora cu elevii și părinții; 2.3. Educația pedagogică inițială și dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice; 3.8. Sprijin specific: limba; 3.9. Sprijinul specific: migranți, romi; 3.11. Sprijinul specific: mediul socio-economic dezavantajat; 5.1. Echipele multidisciplinare

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; HR; HU; IT; LT; LV; MT; NL; PL; PT; RO; SK; SL; SV

Ţara: LETONIA