3. Sprijin pentru elevi

3.1. Bunăstarea elevilor

Abordările care vizează școala în ansamblul său implică o atenție acordată climatului școlar general. Un mediu de învățare sigur și protector sprijină relațiile benefice pentru și între profesori, personalul școlii și elevi. De exemplu, un mediu fizic sigur, primitor și stimulativ, precum și sporturile și activitățile fizice regulate desfășurate pentru toți elevii sunt importante. Școlile pot investi în managementul conflictelor în cadrul spațiilor comune din școală, pentru a promova o cultură a dialogului și a diversității. Aceste condiții contextuale și de învățare ajută la crearea unui climat benefic și creează un sentiment de apartenență pentru toți elevii.

Afişează mai mult

Resurse ( Căutaţi printre toate resursele )

Vă rugăm să rețineți că, momentan, conținutul paginilor de resurse este disponibil doar în engleză.

Angajament local pentru incluziunea romilor (LERI) – program multianual pentru romi

LERI este un proiect de cercetare calitativă din cadrul Programului multianual pentru romi al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a UE (FRA). Acesta a fost dezvoltat ca răspuns la Comunicarea Comisiei Europene cu privire la cadrul UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor până în 2020. LERI reunește autoritățile locale și rezidenții, în special pe cei de etnie romă, pentru a analiza modul în care aceștia pot fi implicați cel mai bine în acțiunile de integrare a romilor și pentru a stabili care aspecte ale acestor acțiuni funcționează sau nu și din ce motive. Scopul proiectului este acela de a facilita implicarea tuturor factorilor locali, inclusiv a celor de etnie romă, în eforturi comune care să permită incluziunea romilor. Experiența câștigată și lecțiile învățate pe parcursul acestui proces vor contribui la îmbunătățirea conceperii, a punerii în aplicare și a monitorizării politicilor și acțiunilor de integrare a romilor la nivel local.

Domenii: 3. Sprijin pentru elevi; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 3.1. Bunăstarea elevilor; 3.2. Participarea elevilor la viața școlară; 3.3. Orientare profesională și sprijin în carieră; 3.9. Sprijinul specific: migranți, romi; 5.4. Parteneriate: organizații din comunitate și societatea civilă

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; HR; HU; IT; LT; LV; MT; NL; PL; PT; RO; SK; SL; SV

Ţara: BULGARIA; CEHIA; FINLANDA; FRANŢA; GRECIA; ITALIA; REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD; ROMÂNIA; SLOVACIA; UNGARIA

ECHIPE MULTI-INTERDISCIPLINARE CU ROL DE PREVENIRE A PĂRĂSIRII TIMPURII A ȘCOLII

Această lucrare urmărește să analizeze dovezile legate de potențialul unor echipe multidisciplinare și interdisciplinare de a juca un rol esențial în prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a școlii. În cadrul elaborării unei strategii pentru aceste echipe multi-interdisciplinare, nu se pornește de la prezumția deterministă că ele vor fi eficace în mod inevitabil, ci se pune un accent major pe condițiile necesare și favorabile obținerii acestei eficacități. Raportul subliniază necesitatea de a oferi echipelor orientări strategice solide cu privire la problemele importante în care se vor implica acestea, cum ar fi asistența pentru sănătatea mintală, alternativele la decizia de suspendare, intervenția de proximitate în cazul familiilor marginalizate, soluționarea conflictelor de către cadrele didactice și competențele de formare în domeniul diversității, competențele de prevenire a comportamentului agresiv, promovarea unui climat școlar pozitiv, îmbunătățirea capacităților parentale și accentul pe dezvoltarea limbajului copiilor etc.

Domenii: 3. Sprijin pentru elevi; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 3.1. Bunăstarea elevilor; 3.3. Orientare profesională și sprijin în carieră; 3.9. Sprijinul specific: migranți, romi; 3.10. Sprijin specific: nevoi educaționale speciale și dificultăți de învățare; 5.1. Echipele multidisciplinare

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; HR; HU; IT; LT; LV; MT; NL; PL; PT; RO; SK; SL; SV

Ţara: ALBANIA; AUSTRIA; BELGIA; BULGARIA; CEHIA; CIPRU; CROAŢIA; DANEMARCA; ESTONIA; FINLANDA; FRANŢA; GERMANIA; GRECIA; IRLANDA; ISLANDA; ITALIA; LETONIA; LITUANIA; LUXEMBURG; Macedonia de Nord; MALTA; NORVEGIA; OLANDA; POLONIA; PORTUGALIA; REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD; ROMÂNIA; SERBIA; SLOVACIA; SLOVENIA; SPANIA; SUEDIA; TURCIA; UNGARIA

J'ai ma place au collège

This project is aims to fight against school dropout by addressing risk factors including:
• behavioural problems (discipline, violence ... )
• integration problems
• learning problems
• low motivation
• low self-esteem
• a lack of ambition
It is also important the student have a positive experience of school

 This project has two components:

1.) In "volet 1" students work collaboratively on a cross thematic directly related to the project. The aim is to restore and develop the pleasure of learning through informal activities.
2.) In "Volet 2" partner institutions (management, nursing service , teachers ... ) devoted to educational activities and educational research work together to produce a toolbox on prevention of ESL which can be adapted to local context. The focus is on prevention of conflicts, fight against discrimination, peer mediation, individual tutoring, class or group projects.

https://digitaliessite.wordpress.com/category/accueil/

 

Domenii: 2. Cadrele didactice; 3. Sprijin pentru elevi; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 1.3. Conducerea școlii; 3.1. Bunăstarea elevilor; 3.2. Participarea elevilor la viața școlară; 3.7. Monitorizarea elevilor aflați în situații de risc; 3.10. Sprijin specific: nevoi educaționale speciale și dificultăți de învățare; 3.11. Sprijinul specific: mediul socio-economic dezavantajat; 5.4. Parteneriate: organizații din comunitate și societatea civilă

Limba: EN

Ţara: FRANŢA; GRECIA; ITALIA; POLONIA; PORTUGALIA; ROMÂNIA; SPANIA

Rețeaua europeană pentru combaterea comportamentului agresiv în mediile de învățare și de recreere (European Network Against Bullying in Learning and Leisure Environments – ENABLE)

Acest proiect este conceput să sprijine dezvoltarea competențelor de învățare socială și emoțională (Social-Emotional Learning – SEL) în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani și să promoveze sprijinul colegial în vederea combaterii și a reducerii comportamentului agresiv. Programele SEL îmbunătățesc competențele sociale, emoționale și școlare ale elevului, ducând printre altele la un comportament mai prosocial și la atitudini pozitive față de sine și față de ceilalți, precum și la niveluri mai scăzute de suferință emoțională. Prin sistemele de sprijin colegial se reduce impactul negativ al comportamentului agresiv asupra victimelor, care consideră mai acceptabilă reclamarea acestui tip de comportament. Rezultatul constă într-o abordare la nivelul întregii școli, care include tinerii, personalul, părinții și comunitatea mai largă. Astfel, acest program se îndepărtează de viziunea bidimensională asupra comportamentului agresiv, definit prin existența unei victime și a unui agresor, pentru a examina în schimb dinamica socială și de grup existentă într-un mediu școlar sau de recreere și a căuta să elimine o serie de factori care contribuie la apariția acestui fenomen. În fiecare țară participantă, ENABLE a instruit o echipă de ambasadori care sunt gata să ofere informații și îndrumare oricărei școli sau organizații care dorește să deruleze acest program.

Domenii: 1. Guvernanţa şcolilor; 3. Sprijin pentru elevi; 4. Implicarea părinților; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 1.1. Crearea unei viziuni strategice; 3.1. Bunăstarea elevilor; 4.2. Implicarea părinților în guvernanța școlilor

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; HR; HU; IT; LT; LV; MT; NL; PL; PT; RO; SK; SL; SV

Ţara: BELGIA; CROAŢIA; DANEMARCA; GRECIA; REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD; ROMÂNIA

School innovation in Europe: non-formal education and student engagement to support better achievement and social competences at the Ion Luca Caragiale School in Tulcea

At the end of the 1990s, the first attempts to innovate at school level started with some primary classes being organised based on the ‘Step by step’ alternative pedagogy system. This meant that there were two teachers per class and that the learning process was organised around teams of students, rather than based on an individual learning. The change happened in response to requests from parents, and the school continues to offer both regular and ‘Step by step’ classes at primary level, with all students attending regular classes during lower secondary education (from 5th to 8th grade).

The ‘Different school’ (‘Şcoala altfel’) programme, introduced in 2011, offers an entire week of the school year dedicated to non-formal education. Partnerships with NGOs and the local community have also led to the implementation of several projects involving students in all stages, including planning and evaluation stages.

Domenii: 1. Guvernanţa şcolilor; 2. Cadrele didactice; 3. Sprijin pentru elevi; 4. Implicarea părinților; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 1.1. Crearea unei viziuni strategice; 1.2. Planificarea și monitorizarea școlară; 1.3. Conducerea școlii; 2.1. Aptitudinile și competențele cadrului didactic; 2.2. Cadrele didactice și relațiile acestora cu elevii și părinții; 3.1. Bunăstarea elevilor; 3.2. Participarea elevilor la viața școlară; 3.11. Sprijinul specific: mediul socio-economic dezavantajat; 4.1. Comunicare și informare; 4.2. Implicarea părinților în guvernanța școlilor; 4.3. Spații pentru părinți și implicarea în activitățile educative; 4.4. Învățarea în cadrul familiei

Limba: EN

Ţara: ROMÂNIA

School innovation in Europe: School innovation in Europe: non-formal learning and entrepreneurship training in the Economics High School of Buzău

The school practices several innovative initiatives:

- The ‘Exercise company’ supports students to go through all the steps of setting up a company, from the creation of its administrative structure to its daily management, supporting students’ entrepreneurship competences. This project is regarded very positively by the whole school community and national authorities.

- The ‘Different school’ (‘Şcoala altfel’) programme significantly changed the relationship between students and teachers, thanks to its flexibility. Coupled with the participation in trainings of non-formal education by the teaching staff and practices acquired during Erasmus+ projects, it helped to reshape the educational process at the school.

- Teachers have been involved in curricular innovation dedicated to their particular field of study (tourism and economics) while members of committees set up by the Ministry of Education and the National Centre for the Development of Vocational Education (CNDIPT) contributed to the renewal of the national curriculum.

Domenii: 1. Guvernanţa şcolilor; 2. Cadrele didactice; 3. Sprijin pentru elevi; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 1.1. Crearea unei viziuni strategice; 1.3. Conducerea școlii; 1.4. Cooperarea în cadrul sistemelor educaționale; 2.1. Aptitudinile și competențele cadrului didactic; 2.2. Cadrele didactice și relațiile acestora cu elevii și părinții; 3.1. Bunăstarea elevilor; 3.2. Participarea elevilor la viața școlară; 3.3. Orientare profesională și sprijin în carieră; 3.4. Programa școlară și parcursuri educaționale; 5.3. Parteneriate: angajatori și întreprinderi; 5.4. Parteneriate: organizații din comunitate și societatea civilă

Limba: EN

Ţara: ROMÂNIA

Wellbeing and Inclusion for New Educational Resources (WINER)

The Erasmus+ project Wellbeing and Inclusion for New Educational Resources (WINER) (2014-2016) was financed by the European Commission through KA2/Strategic Partnerships for School Education. It was carried out in the Vaslui region of Romania and in the Umbria region of Italy. In Romania there are a large number of children whose parents leave them in Romania in order to work in Italy, as well as a large number of children who have returned with their families due to the Italian economic crisis. The general objective of this project was to facilitate the inclusion of those Romanian children left at home and those who have returned, by developing a well-being-based school and community approach, applied both in Romania and Italy (respectively, the Vaslui and Umbria regions).

Domenii: 2. Cadrele didactice; 3. Sprijin pentru elevi; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 2.1. Aptitudinile și competențele cadrului didactic; 2.2. Cadrele didactice și relațiile acestora cu elevii și părinții; 3.1. Bunăstarea elevilor; 3.5. Învățarea și evaluarea; 5.1. Echipele multidisciplinare

Limba: EN

Ţara: ITALIA; ROMÂNIA