3. Sprijin pentru elevi

3.1. Bunăstarea elevilor

Abordările care vizează școala în ansamblul său implică o atenție acordată climatului școlar general. Un mediu de învățare sigur și protector sprijină relațiile benefice pentru și între profesori, personalul școlii și elevi. De exemplu, un mediu fizic sigur, primitor și stimulativ, precum și sporturile și activitățile fizice regulate desfășurate pentru toți elevii sunt importante. Școlile pot investi în managementul conflictelor în cadrul spațiilor comune din școală, pentru a promova o cultură a dialogului și a diversității. Aceste condiții contextuale și de învățare ajută la crearea unui climat benefic și creează un sentiment de apartenență pentru toți elevii.

Afişează mai mult

Resurse ( Căutaţi printre toate resursele )

Vă rugăm să rețineți că, momentan, conținutul paginilor de resurse este disponibil doar în engleză.

Angajament local pentru incluziunea romilor (LERI) – program multianual pentru romi

LERI este un proiect de cercetare calitativă din cadrul Programului multianual pentru romi al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a UE (FRA). Acesta a fost dezvoltat ca răspuns la Comunicarea Comisiei Europene cu privire la cadrul UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor până în 2020. LERI reunește autoritățile locale și rezidenții, în special pe cei de etnie romă, pentru a analiza modul în care aceștia pot fi implicați cel mai bine în acțiunile de integrare a romilor și pentru a stabili care aspecte ale acestor acțiuni funcționează sau nu și din ce motive. Scopul proiectului este acela de a facilita implicarea tuturor factorilor locali, inclusiv a celor de etnie romă, în eforturi comune care să permită incluziunea romilor. Experiența câștigată și lecțiile învățate pe parcursul acestui proces vor contribui la îmbunătățirea conceperii, a punerii în aplicare și a monitorizării politicilor și acțiunilor de integrare a romilor la nivel local.

Domenii: 3. Sprijin pentru elevi; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 3.1. Bunăstarea elevilor; 3.2. Participarea elevilor la viața școlară; 3.3. Orientare profesională și sprijin în carieră; 3.9. Sprijinul specific: migranți, romi; 5.4. Parteneriate: organizații din comunitate și societatea civilă

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; HR; HU; IT; LT; LV; MT; NL; PL; PT; RO; SK; SL; SV

Ţara: BULGARIA; CEHIA; FINLANDA; FRANŢA; GRECIA; ITALIA; REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD; ROMÂNIA; SLOVACIA; UNGARIA

ECHIPE MULTI-INTERDISCIPLINARE CU ROL DE PREVENIRE A PĂRĂSIRII TIMPURII A ȘCOLII

Această lucrare urmărește să analizeze dovezile legate de potențialul unor echipe multidisciplinare și interdisciplinare de a juca un rol esențial în prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a școlii. În cadrul elaborării unei strategii pentru aceste echipe multi-interdisciplinare, nu se pornește de la prezumția deterministă că ele vor fi eficace în mod inevitabil, ci se pune un accent major pe condițiile necesare și favorabile obținerii acestei eficacități. Raportul subliniază necesitatea de a oferi echipelor orientări strategice solide cu privire la problemele importante în care se vor implica acestea, cum ar fi asistența pentru sănătatea mintală, alternativele la decizia de suspendare, intervenția de proximitate în cazul familiilor marginalizate, soluționarea conflictelor de către cadrele didactice și competențele de formare în domeniul diversității, competențele de prevenire a comportamentului agresiv, promovarea unui climat școlar pozitiv, îmbunătățirea capacităților parentale și accentul pe dezvoltarea limbajului copiilor etc.

Domenii: 3. Sprijin pentru elevi; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 3.1. Bunăstarea elevilor; 3.3. Orientare profesională și sprijin în carieră; 3.9. Sprijinul specific: migranți, romi; 3.10. Sprijin specific: nevoi educaționale speciale și dificultăți de învățare; 5.1. Echipele multidisciplinare

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; HR; HU; IT; LT; LV; MT; NL; PL; PT; RO; SK; SL; SV

Ţara: ALBANIA; AUSTRIA; BELGIA; BULGARIA; CEHIA; CIPRU; CROAŢIA; DANEMARCA; ESTONIA; FINLANDA; FRANŢA; GERMANIA; GRECIA; IRLANDA; ISLANDA; ITALIA; LETONIA; LITUANIA; LUXEMBURG; Macedonia de Nord; MALTA; NORVEGIA; OLANDA; POLONIA; PORTUGALIA; REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD; ROMÂNIA; SERBIA; SLOVACIA; SLOVENIA; SPANIA; SUEDIA; TURCIA; UNGARIA

Electronic games for the blind

Inclusive electronic games in 3 languages that can also be played by blind children. Based on lots of end-user research and using special auditory interfaces (binaural sound), players can play using headphones. The games have helped teachers introduce pupils/students to the computer in a friendly way, connect them to non-blind students through play, and connect with their peers in numerous ways. The games have been downloaded more than 7,000 times from users around the world.

Domenii: 2. Cadrele didactice; 3. Sprijin pentru elevi; 4. Implicarea părinților

Subdomenii: 3.1. Bunăstarea elevilor; 3.10. Sprijin specific: nevoi educaționale speciale și dificultăți de învățare

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; HR; HU; IT; LT; LV; MT; NL; PL; PT

Ţara: GRECIA

J'ai ma place au collège

This project is aims to fight against school dropout by addressing risk factors including:
• behavioural problems (discipline, violence ... )
• integration problems
• learning problems
• low motivation
• low self-esteem
• a lack of ambition
It is also important the student have a positive experience of school

 This project has two components:

1.) In "volet 1" students work collaboratively on a cross thematic directly related to the project. The aim is to restore and develop the pleasure of learning through informal activities.
2.) In "Volet 2" partner institutions (management, nursing service , teachers ... ) devoted to educational activities and educational research work together to produce a toolbox on prevention of ESL which can be adapted to local context. The focus is on prevention of conflicts, fight against discrimination, peer mediation, individual tutoring, class or group projects.

https://digitaliessite.wordpress.com/category/accueil/

 

Domenii: 2. Cadrele didactice; 3. Sprijin pentru elevi; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 1.3. Conducerea școlii; 3.1. Bunăstarea elevilor; 3.2. Participarea elevilor la viața școlară; 3.7. Monitorizarea elevilor aflați în situații de risc; 3.10. Sprijin specific: nevoi educaționale speciale și dificultăți de învățare; 3.11. Sprijinul specific: mediul socio-economic dezavantajat; 5.4. Parteneriate: organizații din comunitate și societatea civilă

Limba: EN

Ţara: FRANŢA; GRECIA; ITALIA; POLONIA; PORTUGALIA; ROMÂNIA; SPANIA

Rețeaua europeană pentru combaterea comportamentului agresiv în mediile de învățare și de recreere (European Network Against Bullying in Learning and Leisure Environments – ENABLE)

Acest proiect este conceput să sprijine dezvoltarea competențelor de învățare socială și emoțională (Social-Emotional Learning – SEL) în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani și să promoveze sprijinul colegial în vederea combaterii și a reducerii comportamentului agresiv. Programele SEL îmbunătățesc competențele sociale, emoționale și școlare ale elevului, ducând printre altele la un comportament mai prosocial și la atitudini pozitive față de sine și față de ceilalți, precum și la niveluri mai scăzute de suferință emoțională. Prin sistemele de sprijin colegial se reduce impactul negativ al comportamentului agresiv asupra victimelor, care consideră mai acceptabilă reclamarea acestui tip de comportament. Rezultatul constă într-o abordare la nivelul întregii școli, care include tinerii, personalul, părinții și comunitatea mai largă. Astfel, acest program se îndepărtează de viziunea bidimensională asupra comportamentului agresiv, definit prin existența unei victime și a unui agresor, pentru a examina în schimb dinamica socială și de grup existentă într-un mediu școlar sau de recreere și a căuta să elimine o serie de factori care contribuie la apariția acestui fenomen. În fiecare țară participantă, ENABLE a instruit o echipă de ambasadori care sunt gata să ofere informații și îndrumare oricărei școli sau organizații care dorește să deruleze acest program.

Domenii: 1. Guvernanţa şcolilor; 3. Sprijin pentru elevi; 4. Implicarea părinților; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 1.1. Crearea unei viziuni strategice; 3.1. Bunăstarea elevilor; 4.2. Implicarea părinților în guvernanța școlilor

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; HR; HU; IT; LT; LV; MT; NL; PL; PT; RO; SK; SL; SV

Ţara: BELGIA; CROAŢIA; DANEMARCA; GRECIA; REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD; ROMÂNIA

School innovation in Europe: promoting students’ social competences and teachers’ collaboration through informal learning practices at the 4th Primary School of Thiva

The school has been developing innovative practices of informal learning for six years (since 2011). The main aims of these innovative approaches were to improve the educational level of pupils and school performance, to promote their social competences and sensitivity to the surrounding community and to enhance cooperation between teachers. As the first step of the informal learning approach, the school aimed to create informal learning environments by renovating the school yard and make it suitable for the learning purposes. As a second step, the school designed various learning approaches connected to the yard and broader school community (e.g., focusing on environmental education, natural sciences, reading). In this process the school cooperated with external stakeholders (scientists, artists, craftworkers, museums, etc.).   

Domenii: 1. Guvernanţa şcolilor; 2. Cadrele didactice; 3. Sprijin pentru elevi; 4. Implicarea părinților; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 1.1. Crearea unei viziuni strategice; 1.2. Planificarea și monitorizarea școlară; 2.1. Aptitudinile și competențele cadrului didactic; 3.1. Bunăstarea elevilor; 3.2. Participarea elevilor la viața școlară; 3.5. Învățarea și evaluarea; 4.1. Comunicare și informare; 5.2. Rețelele de părți interesate; 5.3. Parteneriate: angajatori și întreprinderi; 5.4. Parteneriate: organizații din comunitate și societatea civilă

Limba: EN

Ţara: GRECIA