2.3. Educația pedagogică inițială și dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice
Atât educația pedagogică inițială (EPI), cât și dezvoltarea profesională continuă (DPC) sunt esențiale pentru a fi siguri că profesorii dobândesc competențele, abilitățile și cunoștințele care le permit să răspundă la o serie de situații care au loc în sala de clasă. Competența profesională este asociată în mod pozitiv cu satisfacția profesorilor. Acest lucru este valabil mai ales în cazul profesorilor care lucrează în contexte mai solicitante, precum școli cu un dezavantaj socio-economic și educațional considerabil și cu grupe de elevi deosebit de eterogene.
Shutterstock.com
Ca o componentă a educației inițiale a acestora, este foarte important ca toți profesorii începători și cei aflați în formare să-și intensifice procesul de înțelegere a naturii, a cauzelor și implicațiilor părăsirii timpurie a școlii și a dezavantajului educațional. Este esențial ca toți profesorii să înțeleagă rolul cheie pe care aceștia îl au în sprijinul continuității dezvoltării și învățării copiilor și în recunoașterea primelor indicii ale dificultăților de învățare sau ale pierderii interesului față de școală. Acest lucru include nevoia ca profesorii să colaboreze eficient unii cu alții, cu alți specialiști din interiorul și din afara școlii, precum și cu părinții și familiile elevilor.
Profesorii în curs de formare ar trebui să beneficieze de expunere practică la realitatea de zi cu zi a dezavantajelor educaționale și a mediilor multiculturale, de exemplu prin participare în cadrul stagiilor organizate în școli cu o rată ridicată de abandon școlar sau cu niveluri ridicate ale dezavantajelor socio-economice, sau în activități cu familii vulnerabile. Toți profesorii începători și nou numiți ar trebui să participe la un program sistematic de inițiere, care să fie coerent cu nevoile lor, și să participe la sesiuni de formare inclusiv printr-o comunitate profesională și sprijin suplimentar oferit de către un mentor calificat.
Toți profesorii ar trebui să fie încurajați să construiască rețele cu alți profesori, experți și cercetători în vederea schimbului de informații și îmbogățirea cunoștințelor privind modalitățile de îmbunătățire a educației incluzive și de combatere a abandonului școlar. EPI și DPC sunt păstrate active de către o cultură a încrederii relaționale în școală. Într-un climat al încrederii, profesorii pot acționa ca agenți ai schimbării. Dezvoltarea instrucțională printr-o evaluare formativă și sumativă poate fi efectuată cu succes. Atenția orientată asupra înțelegerii PTS ar trebui să devină elementul de bază al educației pedagogice inițiale și al programelor de dezvoltare profesională continuă. DPC ar trebui să fie specifică în funcție de context și aliniată nevoilor și obiectivelor specifice ale elevilor și școlilor. Participarea copiilor ar trebui să prezinte suficientă importanță în programele de dezvoltare profesională.
Conform studiilor recente, există câteva domenii care, pentru profesori, prezintă o nevoie moderată sau semnificativă de DPC, incluzând:
- Competența în identificarea elevilor aflați în situații de risc
- Cauzele și consecințele abandonului școlar
- Măsurile de prevenire, intervenție și remediere a abandonului școlar
- Lucrul cu părinții
- Predarea de abilităților din programe diferite
- Predarea în medii multilingve și multiculturale
- Orientarea profesională și consilierea studenților
- Predarea pentru elevii cu nevoi educaționale speciale
- Tehnologiile noi la locul de muncă, inclusiv în școli
- Abordările predării și învățării individualizate
- Desfășurarea de cercetări individuale și în colaborare în sala de clasă
Unele dintre cele mai eficiente metode de implementare DPC care, în plus, facilitează cultura colaborativă în școli sunt:
- Construirea de comunități profesionale și de rețele ale cadrelor didactice
- Învățarea reciprocă
- Observarea reciprocă
- Formarea internă
- Activitățile de mentorat și formare în rândul personalului și al altor specialiști;
- Rezervarea timpului și spațiului necesare pentru reflectarea și cercetarea colectivă în rândul profesorilor cu privire la modalitățile de rezolvare a problemelor actuale, de îmbunătățire a învățării, de consolidare a climatului școlii și de schimb de observații, experiențe și opinii
- Cursuri (externe) online sau față în față
- Cercetare în cooperare pentru a testa practici psiho-pedagogice inovative
- Bază de date cu practici pedagogice pentru a împărtăși cunoașterea practicilor eficiente
- Evaluări regulate ale profesorilor
Aflați mai multe:
Comisia Europeană, Consolidarea activității didactice în Europa: noi date furnizate de cadrele didactice compilate de Eurydice și CRELL, iunie 2015, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2015.
Referințe suplimentare:
Bryk, A, Schneider, B., „Trust in Schools: A Core Resource for School Reform”, Creating Caring Schools, vol. 60, nr. 6, 2003, pp. 40-45
Carneiro, R. Looney, J. Vincent-Lancrin, S. „Learning from the Past, Looking to the Future”: Issues and agendas in education”, European Journal of Education, vol. 50, nr. 4, 2015, pp. 524-535. doi: 10.1111/ejed.12158.
Cordingley, P. „The contribution of research to teachers’ professional learning and development”, Research and Teacher Education: the BERA-RSA Inquiry, British Educational Research Association, RSA Action and Research Centre, Regatul Unit
Day, L, Mozuraityte, N, Redgrave, K, McCoshan, A., Prevenirea abandonului școlar în Europa: lecții învățate din programul privind educația de tip „a doua șansă”, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2013.
Day, L., Percy-Smith, B., Ruxton, S., McKenna, K. Redgrave, K., Ronicle, J., Young, T., Evaluarea legislației, a politicilor și a practicilor privind participarea copiilor în UE: Rezumat de cercetare, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2015.
De Witte, K., Nicaise, I., Lavrijsen, J., Van Landeghem, G., Lamote, C., Van Damme, J., „The Impact of Institutional Context, Educatin and Labour Market Policies on Early School Leaving: A comparative analysis of EU countries”, European Journal of Education, vol. 48, nr. 3., 2013, pp. 331-345. doi/10.1111/ejed.12034/
Comisia Europeană, Monitorul educației și formării 2015, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2015.
Comisia Europeană, Politica în domeniul școlilor: O abordare la nivelul întregii școli pentru contracararea abandonului școlar, Educație și formare 2020, Comisia Europeană, Bruxelles, 2015.
Comisia Europeană/EACEA/Eurydice, Profesia de cadru didactic în Europa: practici, percepții și politici, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2015.
IBE-UNESCO, Reaching Out to All Learners: a Resource Pack for Supporting Inclusive Education, Training Tools for Curriculum Development, Biroul Internațional pentru Educație. Geneva, 2016
Isac, M.M., Araújo, L., Dinis da Costa, P., Soto Calvo, E., Albergaria-Almeida, P., Teaching practices in primary and secondary schools in Europe: Insights from large-scale assessments in education, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, Luxemburg, 2015.
Nairz-Wirth, E., Feldmann, K., Diexer, B., Handlungsempfehlungen für Lehrende, Schulleitung und Eltern zur erfolgreichen Prävention von Schulabsentismus und Schulabbruch: Aufbruch zu einer neuen Schulkultur, Universitatea de Economie și Administrarea Afacerilor din Viena, Viena, 2012.
Nairz-Wirth, E., Feldmann, K., Wendebourg, E., Professionalisierung von Lehrerinnen und Lehrern im Bereich der Prävention und Intervention von Schul- und Ausbildungsabbruch, Universitatea de Economie și Administrarea Afacerilor din Viena, Viena, 2012
Nouwen, W., Clycq, N., Braspenningx, M., și Timmerman, C., Cross-case Analyses of School-based Prevention and Intervention Measures, Document de proiect 6, proiect RESl.eu, Centrul pentru migrație și studii interculturale, Universitatea din Anvers, 2016.
OCDE, Rezultatele studiului TALIS 2013: O perspectivă internațională asupra predării și învățării, OCDE, Paris, 2014.
OCDE, Supporting Teacher Professionalism: Insights form Talis 2013, OCDE, Paris, 2016
Ryan, L., Lörinc, M. „Interrogating early school leaving, youth unemployment and NEETS: Understanding local contexts in two English regions”, Educação, Sociedade & Culturas, vol. 45, 2015, pp. 33-54.
Stéger, C., „Review and Analysis of the EU Teacher-related Policies and Activities”, European Journal of Education 49 (3), 2014, pp. 332-347. DOI: 10.1111/ejed.12089.
Valenčič Zuljan, M., Marentič Požarnik, B., „Induction and Early-career Support of Teachers in Europe”, European Journal of Education, vol. 49, nr. 2, 2014, pp. 192–205. doi: 10.1111/ejed.1