• Pagina de start trusă de instrumente
    • Salt la School Education Gateway
  • Despre
    • Informaţii generale
    • Videoclipuri
    • Recomandați resurse
    • Autoevaluare
    • Chestionar
  • Guvernanţa şcolilor
    • Crearea unei viziuni strategice
    • Planificarea și monitorizarea școlară
    • Conducerea școlii
    • Cooperarea în cadrul sistemelor educaționale
  • Cadrele didactice
    • Aptitudinile și competențele cadrului didactic
    • Cadrele didactice și relațiile acestora cu elevii și părinții
    • Educația pedagogică inițială și dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice
    • Bunăstarea cadrelor didactice
  • Sprijin pentru elevi
    • Bunăstarea elevilor
    • Participarea elevilor la viața școlară
    • Orientare profesională și sprijin în carieră
    • Programa școlară și parcursuri educaționale
    • Învățarea și evaluarea
    • Învățarea extinsă și extracurriculară
    • Monitorizarea elevilor aflați în situații de risc
    • Sprijin specific: limba
    • Sprijinul specific: migranți, romi
    • Sprijin specific: nevoi educaționale speciale și dificultăți de învățare
    • Sprijinul specific: mediul socio-economic dezavantajat
  • Implicarea părinților
    • Comunicare și informare
    • Implicarea părinților în guvernanța școlilor
    • Spații pentru părinți și implicarea în activitățile educative
    • Învățarea în cadrul familiei
  • Implicarea părților interesate
    • Echipele multidisciplinare
    • Rețelele de părți interesate
    • Parteneriate: angajatori și întreprinderi
    • Parteneriate: organizații din comunitate și societatea civilă
  • Despre
  • Acces / Înscriere
Eramsus+ logo
  • Despre  |  
  • Asistenţă  |  

School Education Gateway School Education Gateway

Meniu

    • Pagina de start trusă de instrumente
    • Salt la School Education Gateway
  • Despre
    • Informaţii generale
    • Videoclipuri
    • Recomandați resurse
    • Autoevaluare
    • Chestionar
  • Guvernanţa şcolilor
    • Crearea unei viziuni strategice
    • Planificarea și monitorizarea școlară
    • Conducerea școlii
    • Cooperarea în cadrul sistemelor educaționale
  • Cadrele didactice
    • Aptitudinile și competențele cadrului didactic
    • Cadrele didactice și relațiile acestora cu elevii și părinții
    • Educația pedagogică inițială și dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice
    • Bunăstarea cadrelor didactice
  • Sprijin pentru elevi
    • Bunăstarea elevilor
    • Participarea elevilor la viața școlară
    • Orientare profesională și sprijin în carieră
    • Programa școlară și parcursuri educaționale
    • Învățarea și evaluarea
    • Învățarea extinsă și extracurriculară
    • Monitorizarea elevilor aflați în situații de risc
    • Sprijin specific: limba
    • Sprijinul specific: migranți, romi
    • Sprijin specific: nevoi educaționale speciale și dificultăți de învățare
    • Sprijinul specific: mediul socio-economic dezavantajat
  • Implicarea părinților
    • Comunicare și informare
    • Implicarea părinților în guvernanța școlilor
    • Spații pentru părinți și implicarea în activitățile educative
    • Învățarea în cadrul familiei
  • Implicarea părților interesate
    • Echipele multidisciplinare
    • Rețelele de părți interesate
    • Parteneriate: angajatori și întreprinderi
    • Parteneriate: organizații din comunitate și societatea civilă
  • Prima pagină ›
  • Resurse ›
  • Trusa europeană de instrumente pentru şcoli ›
  • Căutare

Căutaţi printre toate resursele

40 rezultate

Biroul de sprijin pentru elevi și familii

  • 10.12.2015
  • 0
  • Primar, Secundar
  • Practică

Principalele obiective ale Biroului de sprijin pentru elevi și familii din Portugalia sunt prevenirea părăsirii timpurii a școlii, a absenteismului și a indisciplinei și promovarea incluziunii elevilor și a familiilor acestora, în vederea obținerii de performanțe pe plan educațional. Implicarea familiilor în parcursul educațional al copiilor are un rol important în acest proces.

Domenii: 3. Sprijin pentru elevi; 4. Implicarea părinților; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 3.7. Monitorizarea elevilor aflați în situații de risc; 4.1. Comunicare și informare; 5.1. Echipele multidisciplinare; 5.2. Rețelele de părți interesate

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; HR; HU; IT; LT; LV; MT; NL; PL; PT; RO; SK; SL; SV

Ţara: PORTUGALIA

Boa Água school's response to COVID 19 school's closure

  • 10.08.2020
  • 0
  • Primar
  • Practică

Prior to the COVID-19 pandemic and school shutdown in Portugal, the Boa Água school has initiated a number of new pedagogies to support student learning, including mixed commission, interactive groups and dialogic gatherings. These new methods had been introduced as part of the INCLUD-ED project, which the school joined in 2017.

Domenii: 1. Guvernanţa şcolilor; 2. Cadrele didactice; 3. Sprijin pentru elevi; 4. Implicarea părinților; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 4.3. Spații pentru părinți și implicarea în activitățile educative; 4.4. Învățarea în cadrul familiei; 5.1. Echipele multidisciplinare; 5.2. Rețelele de părți interesate

Limba: EN

Ţara: PORTUGALIA

CENTRE DE ÎNVĂȚARE PE TOT PARCURSUL VIEȚII, LA NIVELUL COMUNITĂȚII

  • 10.12.2015
  • 0
  • Preșcolar, Primar, Secundar
  • Document

NESET – Rețeaua de experți în aspecte sociale ale educației și formării – publică rapoarte pentru uzul decidenților politici și al practicienilor interesați de promovarea echității și a incluziunii în educație și formare în întreaga Uniune Europeană. Acest document are drept scop analizarea strategiilor de creare, la nivelul comunității, a unor centre de învățare pe tot parcursul vieții în statele membre ale UE. Documentul explorează dovezi și cercetări privind beneficiile și avantajele înființării unor astfel de centre, precum și obstacolele și dificultățile care împiedică atât crearea, cât și realizarea eficacității lor. Raportul concluzionează că centrele de învățare pe tot parcursul vieții de la nivelul comunității pot duce la concretizarea unei serii de obiective majore ale învățării pe tot parcursul vieții, cum ar fi cetățenia activă, coeziunea/incluziunea socială, împlinirea pe plan personal și social, dialogul intercultural, oferind simultan trasee profesionale.

Domenii: 4. Implicarea părinților; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 4.1. Comunicare și informare; 4.3. Spații pentru părinți și implicarea în activitățile educative; 4.4. Învățarea în cadrul familiei; 5.4. Parteneriate: organizații din comunitate și societatea civilă

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; HR; HU; IT; LT; LV; MT; NL; PL; PT; RO; SK; SL; SV

Ţara: ALBANIA; AUSTRIA; BELGIA; BULGARIA; CEHIA; CIPRU; CROAŢIA; DANEMARCA; ESTONIA; FINLANDA; FRANŢA; GERMANIA; GRECIA; IRLANDA; ISLANDA; ITALIA; LETONIA; LITUANIA; LUXEMBURG; Macedonia de Nord; MALTA; NORVEGIA; OLANDA; POLONIA; PORTUGALIA; REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD; ROMÂNIA; SERBIA; SLOVACIA; SLOVENIA; SPANIA; SUEDIA; TURCIA; UNGARIA

CLASA DE BUN VENIT – TURMA DE ACOLHIMENTO

  • 10.12.2015
  • 4
  • Primar
  • Practică

Clasa de bun venit se adresează elevilor a căror limbă maternă nu este portugheza și care au ajuns recent în Portugalia pentru a urma ciclurile 1 și 2 ale învățământului de bază (între 6 și 12 ani). În funcție de nivelul de competență lingvistică, participarea la clasa de bun venit poate să dureze timp de aproximativ 10 ore pe săptămână. În această perioadă, elevii sunt preluați din clasa în care au fost încadrați inițial, pentru a fi mutați în această clasă specială. Procesul se repetă până când elevul este pregătit și stăpânește limba portugheză suficient de bine pentru a urma cursurile. Elevii sunt identificați de către diriginte, de învățători sau de directorul școlii (la înscriere). Învățătorul clasei de bun venit identifică nevoile elevului și elaborează o strategie; când ajunge la nivelul de competență în limba portugheză necesar pentru a participa la cursurile obișnuite, elevul revine în clasa din care făcea parte inițial.

Domeniu: 3. Sprijin pentru elevi

Subdomenii: 3.8. Sprijin specific: limba; 3.9. Refugiați, migranți și romi

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; HR; HU; IT; LT; LV; MT; NL; PL; PT; RO; SK; SL; SV

Ţara: PORTUGALIA

Creșterea rezilienței cadrelor didactice în Europa (ENTREE)

  • 28.06.2017
  • 0
  • Primar, Secundar
  • Practică

Proiectul Creșterea rezilienței cadrelor didactice în Europa (ENhancing Teacher REsilience in Europe – ENTREE) își propune să ajute tinerele cadre didactice din Europa să își îmbunătățească reziliența în fața cerințelor din ce în ce mai mari impuse de contextele școlare, aflate în schimbare rapidă. Proiectul a fost lansat în 2014 și oferă cadrelor didactice diverse oportunități și instrumente de învățare, atât online, cât și față în față; este sprijinit de o echipă de experți internaționali din cinci țări europene (CZ, DE, IRL, MT, PT) și din Australia. Proiectul ENTREE definește reziliența cadrelor didactice ca fiind „procesul sau capacitatea de adaptare pozitivă, precum și angajamentul profesional și perfecționarea permanentă în pofida unor circumstanțe dificile, sau rezultatul acestora”. Cadrele didactice sunt ajutate să își valorifice resursele personale, profesionale și sociale pentru a se redresa și, totodată, pentru a evolua pe plan profesional și personal, precum și pentru a obține satisfacție la locul de muncă, a-și forma propriile convingeri pozitive, a obține bunăstarea personală și a ajunge să manifeste un angajament permanent față de profesie.

Domeniu: 2. Cadrele didactice

Subdomenii: 2.2. Cadrele didactice și relațiile acestora cu elevii și părinții; 2.4. Bunăstarea cadrelor didactice

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; HR; HU; IT; LT; LV; MT; NL; PL; PT; RO; SK; SL; SV

Ţara: CEHIA; DANEMARCA; IRLANDA; MALTA; PORTUGALIA

Creșterea rezultatelor tuturor elevilor în învățământul incluziv

  • 17.12.2021
  • 0
  • Primar, Secundar
  • Document (indirect evidence)

Proiectul „Raising the Achievement of All Learners in Inclusive Education” (RA) și-a propus să ofere dovezi privind eficiența practicilor de creștere a rezultatelor și de consolidare a capacității școlilor și comunităților de a-i include și susține pe toți elevii.

Domenii: 1. Guvernanţa şcolilor; 2. Cadrele didactice; 3. Sprijin pentru elevi; 4. Implicarea părinților; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 1.1. Crearea unei viziuni strategice; 1.2. Planificarea și monitorizarea școlară; 1.3. Conducerea școlii; 1.4. Cooperarea în cadrul sistemelor educaționale; 2.1. Aptitudinile și competențele cadrului didactic; 3.4. Programa școlară și parcursuri educaționale; 3.5. Învățarea și evaluarea; 4.3. Spații pentru părinți și implicarea în activitățile educative; 5.2. Rețelele de părți interesate; 5.4. Parteneriate: organizații din comunitate și societatea civilă

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; GA; HR; HU; IS; IT; LT; LV; MK; MT; NL; NO; PL; PT; RO; SK; SL; SR; SV; TR

Ţara: AUSTRIA; BELGIA; CEHIA; CIPRU; CROAŢIA; DANEMARCA; ELVEŢIA; ESTONIA; FINLANDA; FRANŢA; GERMANIA; GRECIA; IRLANDA; ISLANDA; ITALIA; LETONIA; LITUANIA; LUXEMBURG; MALTA; NORVEGIA; OLANDA; POLONIA; PORTUGALIA; REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD; SLOVACIA; SLOVENIA; SPANIA; SUEDIA; UNGARIA

DREAMS: Stimularea diversității în etapa de tranziție de la școala primară la cea secundară, în vederea prevenirii abandonului școlar

  • 20.04.2022
  • 0
  • Primar, Secundar
  • Practică (indirect evidence)

DREAMS este un parteneriat strategic Erasmus+ cu durata de 24 de luni, compus din trei școli și două organizații non-profit care colaborează în vederea reducerii abandonului școlar, cu precădere în școlile cu un grad pronunțat de diversitate culturală. Până acum, proiectul a fost implementat în Spania, Italia și Portugalia.

Domenii: 2. Cadrele didactice; 4. Implicarea părinților; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 2.1. Aptitudinile și competențele cadrului didactic; 2.2. Cadrele didactice și relațiile acestora cu elevii și părinții; 3.3. Orientare profesională și sprijin în carieră; 3.9. Refugiați, migranți și romi; 3.11. Sprijinul specific: mediul socio-economic dezavantajat

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; GA; HR; HU; IS; IT; LT; LV; MK; MT; NL; NO; PL; PT; RO; SK; SL; SR; SV; TR

Ţara: ITALIA; PORTUGALIA; SPANIA

ECHIPE MULTI-INTERDISCIPLINARE CU ROL DE PREVENIRE A PĂRĂSIRII TIMPURII A ȘCOLII

  • 10.12.2015
  • 0
  • Preșcolar, Primar, Secundar
  • Document

Această lucrare urmărește să analizeze dovezile legate de potențialul unor echipe multidisciplinare și interdisciplinare de a juca un rol esențial în prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a școlii. În cadrul elaborării unei strategii pentru aceste echipe multi-interdisciplinare, nu se pornește de la prezumția deterministă că ele vor fi eficace în mod inevitabil, ci se pune un accent major pe condițiile necesare și favorabile obținerii acestei eficacități. Raportul subliniază necesitatea de a oferi echipelor orientări strategice solide cu privire la problemele importante în care se vor implica acestea, cum ar fi asistența pentru sănătatea mintală, alternativele la decizia de suspendare, intervenția de proximitate în cazul familiilor marginalizate, soluționarea conflictelor de către cadrele didactice și competențele de formare în domeniul diversității, competențele de prevenire a comportamentului agresiv, promovarea unui climat școlar pozitiv, îmbunătățirea capacităților parentale și accentul pe dezvoltarea limbajului copiilor etc.

Domenii: 3. Sprijin pentru elevi; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 3.1. Bunăstarea elevilor; 3.3. Orientare profesională și sprijin în carieră; 3.9. Refugiați, migranți și romi; 3.10. Sprijin specific: nevoi educaționale speciale și dificultăți de învățare; 5.1. Echipele multidisciplinare

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; HR; HU; IT; LT; LV; MT; NL; PL; PT; RO; SK; SL; SV

Ţara: ALBANIA; AUSTRIA; BELGIA; BULGARIA; CEHIA; CIPRU; CROAŢIA; DANEMARCA; ESTONIA; FINLANDA; FRANŢA; GERMANIA; GRECIA; IRLANDA; ISLANDA; ITALIA; LETONIA; LITUANIA; LUXEMBURG; Macedonia de Nord; MALTA; NORVEGIA; OLANDA; POLONIA; PORTUGALIA; REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD; ROMÂNIA; SERBIA; SLOVACIA; SLOVENIA; SPANIA; SUEDIA; TURCIA; UNGARIA

GHIDUL MEDIATORILOR ȘCOLARI DE ETNIE ROMĂ

  • 10.12.2015
  • 0
  • Primar, Secundar
  • Document

„Ghidul mediatorilor/asistenților școlari de etnie romă”, elaborat de Consiliul Europei, se adresează în primul rând tuturor categoriilor de personal din comunitatea romă care lucrează la îmbunătățirea condițiilor de școlarizare a copiilor romi. Rolul ghidului este să ofere personalului o gamă largă de instrumente și orientări practice care pot fi adaptate unor contexte diverse. Ghidul ia în considerare profilurile mediatorilor și ale asistenților școlari și rolul acestora în facilitarea relațiilor dintre școală și comunitatea (comunitățile) de romi, dintre cadrele didactice și ceilalți membri ai personalului școlar și părinții copiilor de etnie romă. Prin urmare, conținutul ghidului este conceput astfel încât să contribuie la îmbunătățirea activității mediatorilor și asistenților școlari romi și la reducerea impactului oricăror efecte nedorite, structurând activitatea zilnică și evidențiind aspecte ale medierii care adesea nu sunt utilizate în practică.

Domenii: 3. Sprijin pentru elevi; 4. Implicarea părinților

Subdomenii: 3.9. Refugiați, migranți și romi; 4.1. Comunicare și informare

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; HR; HU; IT; LT; LV; MT; NL; PL; PT; RO; SK; SL; SV

Ţara: ALBANIA; AUSTRIA; BELGIA; BULGARIA; CEHIA; CIPRU; CROAŢIA; DANEMARCA; ESTONIA; FINLANDA; FRANŢA; GERMANIA; GRECIA; IRLANDA; ISLANDA; ITALIA; LETONIA; LITUANIA; LUXEMBURG; Macedonia de Nord; MALTA; NORVEGIA; OLANDA; POLONIA; PORTUGALIA; REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD; ROMÂNIA; SERBIA; SLOVACIA; SLOVENIA; SPANIA; SUEDIA; TURCIA; UNGARIA

GRUPURILE INTERACTIVE DIN CADRUL PROIECTULUI INCLUD-ED

  • 10.12.2015
  • 2
  • Preșcolar, Primar, Secundar
  • Practică

Grupurile interactive reprezintă una dintre acțiunile educaționale reușite (AER) identificate în proiectul de cercetare INCLUD-ED. Proiectul a analizat strategiile educaționale care contribuie la depășirea inegalităților și la promovarea coeziunii sociale și pe cele care generează excluziune socială, axându-se în special pe grupurile vulnerabile și marginalizate. Pentru a îmbunătăți educația copiilor și a tinerilor în diferite contexte sunt utilizate grupuri interactive. Acestea constau în gruparea elevilor dintr-o clasă în mici grupuri eterogene, fiecare grup fiind susținut de un adult. Fiecare dintre aceste grupuri este organizat în jurul a patru sau cinci elevi, într-un mod eterogen din punctul de vedere al nivelului abilităților, al genului, culturii, limbii și etniei. Acest exemplu oferă un mod de a înțelege grupurile interactive și rezultatele lor practice.

Domenii: 2. Cadrele didactice; 3. Sprijin pentru elevi; 4. Implicarea părinților

Subdomenii: 2.1. Aptitudinile și competențele cadrului didactic; 3.5. Învățarea și evaluarea; 3.9. Refugiați, migranți și romi; 3.10. Sprijin specific: nevoi educaționale speciale și dificultăți de învățare; 4.3. Spații pentru părinți și implicarea în activitățile educative

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; HR; HU; IT; LT; LV; MT; NL; PL; PT; RO; SK; SL; SV

Ţara: ALBANIA; AUSTRIA; BELGIA; BULGARIA; CEHIA; CIPRU; CROAŢIA; DANEMARCA; ESTONIA; FINLANDA; FRANŢA; GERMANIA; GRECIA; IRLANDA; ISLANDA; ITALIA; LETONIA; LITUANIA; LUXEMBURG; Macedonia de Nord; MALTA; NORVEGIA; OLANDA; POLONIA; PORTUGALIA; REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD; ROMÂNIA; SERBIA; SLOVACIA; SLOVENIA; SPANIA; SUEDIA; TURCIA; UNGARIA

Arată următoarele 10 rezultate

  • Noutăţi
  • Puncte de vedere
  • Resurse
  • Teacher Academy
  • Oportunităţi Erasmus+

#EdGateway

  • Facebook
  • Twitter
  • Youtube
  • > Despre
  • > Asistenţă
  • > Buletin informativ
  • > Propuneți conținut

SchoolEducationGateway

Platforma de interacțiune cu politicile și practicile europene din sfera învățământului preuniversitar, inclusiv din domeniile educației și îngrijirii copiilor preșcolari și al educației și formării profesionale.

eTwinning
Comunitatea școlilor din Europa

© 2016 School Education Gateway, Toate drepturile rezervate - Precizări legale - Info Brexit – declinarea responsabilității - Politica de confidenţialitate - Aviz privind modulele cookie