„Bucuria de a citi”

„Bucuria de a citi” este un program național de alfabetizare cu durata de trei ani (2012-2015), coordonat de Ministerul Educației și Culturii din Finlanda și pus în aplicare de Facultatea de Științe Umaniste (Studiul informației) și de Facultatea de Pedagogie de la Universitatea din Oulu.
În cadrul programului Lukuinto („Bucuria de a citi”), bibliotecile și școlile dezvoltă modele novatoare de promovare a unor forme multiple de alfabetizare, aptitudini noi de citit și scris, precum și bucuria de a citi. Metodele testate de școlile și bibliotecile pilot combină metode de lucru tradiționale cu altele noi, multe dintre acestea fiind concepute cu ocazia evenimentelor formative din cadrul programului „Bucuria de a citi”.
Proiectele pilot s-au desfășurat printr-o abordare comparativă, constând în centralizarea și îmbunătățirea practicilor existente. Școlile și bibliotecile au analizat practicile care se potrivesc conceptului propriu de școală și de bibliotecă și corespund resurselor și competențelor de care dispun.
Practicile dezvoltate pe parcursul programului „Bucuria de a citi” variază de la proiecte cu o durată de mai multe luni până la idei de mică anvergură, care pot fi introduse cu ușurință în cultura operațională a unei școli sau a unei biblioteci. Scopul este ca eșantionul de activități propuse să fie dezvoltat în continuare, pentru a putea fi utilizat de diferite tipuri de școli și biblioteci, de familii, de copii și de tineri, în mod individual și specific fiecărui caz în parte. Prin compararea ideilor, personalul bibliotecilor și cadrele didactice pot oferi copiilor și tinerilor moduri noi, alternative de a-și demonstra aptitudinile și de a ajunge să învețe cu entuziasm.
- Fişiere
- Detailed description
- Legături
- Programme website
Comentarii
Adăugaţi un comentariu
Pentru a putea comenta, trebuie să fiţi autentificat.