Servieta părinților – La Mallette des parents

Imagine: Parents Briefcase

„Servieta părinților” (La Mallette des parents) este un program aflat în derulare din 2008, care își propune să amplifice gradul de implicare a părinților în educația copiilor. Programul este coordonat de Académie de Creteil, sub directa îndrumare a Ministerului Educației din Franța. Actualmente, el se derulează în 80 de școli din Franța.  

Programul a fost creat pentru a îmbunătăți relațiile dintre părinți și profesori și pentru a-i ajuta pe părinți să înțeleagă mai bine natura activității de predare din cadrul orelor de curs, astfel încât să poată contribui la reușita școlară a copiilor. Obiectivul programului este de a consolida cooperarea dintre profesori și părinți. Acesta este transpus în realitate prin intermediul unor ședințe regulate cu părinții, atât la școală, cât și pe o platformă online. Profesorii au la dispoziție materiale de auxiliare, menite să-i ajute să dezvolte relațiile de cooperare cu părinții, astfel încât aceștia să-și poată ajuta copiii la școală. Au loc trei reuniuni pe an, iar resursele online destinate părinților și profesorilor pot fi accesate tot timpul. Rezultatele programului au demonstrat o schimbare semnificativă a comportamentului și gradului de implicare a părinților în educația copiilor la domiciliu

Tip
Practică (direct evidence)
Ţara
FRANŢA
Limba
BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; GA; HR; HU; IS; IT; LT; LV; MK; MT; NL; NO; PL; PT; RO; SK; SL; SR; SV; TR
Nivel de învăţământ
Secundar
Nivelul intervenţiei
Țintit
Intensitatea intervenţiei
Permanentă
Sursă de finanţare
Guvernul național