5. Implicarea părților interesate

Natura complexă a părăsirii timpurii a școlii necesită un răspuns pluridimensional. Unele dintre cauzele acestui fenomen au legătură cu factori din afara sistemului de învățământ, precum dificultățile personale, medicale sau emoționale, problemele familiale sau un mediu socio-economic fragil. Personalul școlii nu are (și nu poate avea) capacitatea de a aborda toate provocările, astfel că este esențială implicarea unei game mai largi de părți interesate care au expertiza necesară.

Afişează mai mult

Parcurgeţi după subdomeniu ( Parcurgeţi toate domeniile )

Resurse ( Căutaţi printre toate resursele )

Vă rugăm să rețineți că, momentan, conținutul paginilor de resurse este disponibil doar în engleză.

Angajament local pentru incluziunea romilor (LERI) – program multianual pentru romi

LERI este un proiect de cercetare calitativă din cadrul Programului multianual pentru romi al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a UE (FRA). Acesta a fost dezvoltat ca răspuns la Comunicarea Comisiei Europene cu privire la cadrul UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor până în 2020. LERI reunește autoritățile locale și rezidenții, în special pe cei de etnie romă, pentru a analiza modul în care aceștia pot fi implicați cel mai bine în acțiunile de integrare a romilor și pentru a stabili care aspecte ale acestor acțiuni funcționează sau nu și din ce motive. Scopul proiectului este acela de a facilita implicarea tuturor factorilor locali, inclusiv a celor de etnie romă, în eforturi comune care să permită incluziunea romilor. Experiența câștigată și lecțiile învățate pe parcursul acestui proces vor contribui la îmbunătățirea conceperii, a punerii în aplicare și a monitorizării politicilor și acțiunilor de integrare a romilor la nivel local.

Domenii: 3. Sprijin pentru elevi; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 3.1. Bunăstarea elevilor; 3.2. Participarea elevilor la viața școlară; 3.3. Orientare profesională și sprijin în carieră; 3.9. Sprijinul specific: migranți, romi; 5.4. Parteneriate: organizații din comunitate și societatea civilă

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; HR; HU; IT; LT; LV; MT; NL; PL; PT; RO; SK; SL; SV

Ţara: BULGARIA; CEHIA; FINLANDA; FRANŢA; GRECIA; ITALIA; REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD; ROMÂNIA; SLOVACIA; UNGARIA

CENTRE DE ÎNVĂȚARE PE TOT PARCURSUL VIEȚII, LA NIVELUL COMUNITĂȚII

NESET – Rețeaua de experți în aspecte sociale ale educației și formării – publică rapoarte pentru uzul decidenților politici și al practicienilor interesați de promovarea echității și a incluziunii în educație și formare în întreaga Uniune Europeană. Acest document are drept scop analizarea strategiilor de creare, la nivelul comunității, a unor centre de învățare pe tot parcursul vieții în statele membre ale UE. Documentul explorează dovezi și cercetări privind beneficiile și avantajele înființării unor astfel de centre, precum și obstacolele și dificultățile care împiedică atât crearea, cât și realizarea eficacității lor. Raportul concluzionează că centrele de învățare pe tot parcursul vieții de la nivelul comunității pot duce la concretizarea unei serii de obiective majore ale învățării pe tot parcursul vieții, cum ar fi cetățenia activă, coeziunea/incluziunea socială, împlinirea pe plan personal și social, dialogul intercultural, oferind simultan trasee profesionale.

Domenii: 4. Implicarea părinților; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 4.1. Comunicare și informare; 4.3. Spații pentru părinți și implicarea în activitățile educative; 4.4. Învățarea în cadrul familiei; 5.4. Parteneriate: organizații din comunitate și societatea civilă

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; HR; HU; IT; LT; LV; MT; NL; PL; PT; RO; SK; SL; SV

Ţara: ALBANIA; AUSTRIA; BELGIA; BULGARIA; CEHIA; CIPRU; CROAŢIA; DANEMARCA; ESTONIA; FINLANDA; FRANŢA; GERMANIA; GRECIA; IRLANDA; ISLANDA; ITALIA; LETONIA; LITUANIA; LUXEMBURG; Macedonia de Nord; MALTA; NORVEGIA; OLANDA; POLONIA; PORTUGALIA; REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD; ROMÂNIA; SERBIA; SLOVACIA; SLOVENIA; SPANIA; SUEDIA; TURCIA; UNGARIA

COMITETUL PENTRU EDUCAȚIE SANITARĂ ȘI CETĂȚENEASCĂ (CESC) DIN FRANȚA

Comitetul pentru educație sanitară și cetățenească (CESC) cuprinde toți membrii comunității educaționale și partenerii locali ai școlilor primare sau secundare (autorități locale, poliție, justiție și asociații). Prezidat de directorul școlii, comitetul desfășoară activități de educație cetățenească: întocmește planul de prevenire a violenței, propune inițiative de susținere a părinților aflați în situații dificile și de combatere a excluziunii sociale, elaborează un program de educație sanitară și sexuală menit să promoveze comportamentul în condiții de siguranță. CESC reunește o varietate de măsuri, cu scopul de a-i pregăti pe elevi să acționeze și să trăiască împreună, respectând egalitatea dintre femei și bărbați, să facă alegeri și să-și exercite drepturile cetățenești.

Domenii: 3. Sprijin pentru elevi; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 3.1. Bunăstarea elevilor; 5.2. Rețelele de părți interesate

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; HR; HU; IT; LT; LV; MT; NL; PL; PT; RO; SK; SL; SV

Ţara: FRANŢA

CĂRĂRI SPRE VIITOR (PARCOURS AVENIR)

Acest nou program educațional realizat în Franța ajută elevii să înțeleagă mai bine mediul economic și profesional, să fie conștienți de diversitatea ocupațiilor și a tipurilor de formare, să își sporească sentimentul de implicare și inițiativă și să contureze direcția pe care doresc să o urmeze în educație și în cariera profesională.

Domenii: 3. Sprijin pentru elevi; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 3.3. Orientare profesională și sprijin în carieră; 3.4. Programa școlară și parcursuri educaționale; 5.1. Echipele multidisciplinare

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; HR; HU; IT; LT; LV; MT; NL; PL; PT; RO; SK; SL; SV

Ţara: FRANŢA

ECHIPE MULTI-INTERDISCIPLINARE CU ROL DE PREVENIRE A PĂRĂSIRII TIMPURII A ȘCOLII

Această lucrare urmărește să analizeze dovezile legate de potențialul unor echipe multidisciplinare și interdisciplinare de a juca un rol esențial în prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a școlii. În cadrul elaborării unei strategii pentru aceste echipe multi-interdisciplinare, nu se pornește de la prezumția deterministă că ele vor fi eficace în mod inevitabil, ci se pune un accent major pe condițiile necesare și favorabile obținerii acestei eficacități. Raportul subliniază necesitatea de a oferi echipelor orientări strategice solide cu privire la problemele importante în care se vor implica acestea, cum ar fi asistența pentru sănătatea mintală, alternativele la decizia de suspendare, intervenția de proximitate în cazul familiilor marginalizate, soluționarea conflictelor de către cadrele didactice și competențele de formare în domeniul diversității, competențele de prevenire a comportamentului agresiv, promovarea unui climat școlar pozitiv, îmbunătățirea capacităților parentale și accentul pe dezvoltarea limbajului copiilor etc.

Domenii: 3. Sprijin pentru elevi; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 3.1. Bunăstarea elevilor; 3.3. Orientare profesională și sprijin în carieră; 3.9. Sprijinul specific: migranți, romi; 3.10. Sprijin specific: nevoi educaționale speciale și dificultăți de învățare; 5.1. Echipele multidisciplinare

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; HR; HU; IT; LT; LV; MT; NL; PL; PT; RO; SK; SL; SV

Ţara: ALBANIA; AUSTRIA; BELGIA; BULGARIA; CEHIA; CIPRU; CROAŢIA; DANEMARCA; ESTONIA; FINLANDA; FRANŢA; GERMANIA; GRECIA; IRLANDA; ISLANDA; ITALIA; LETONIA; LITUANIA; LUXEMBURG; Macedonia de Nord; MALTA; NORVEGIA; OLANDA; POLONIA; PORTUGALIA; REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD; ROMÂNIA; SERBIA; SLOVACIA; SLOVENIA; SPANIA; SUEDIA; TURCIA; UNGARIA

IMPLICAREA PĂRINȚILOR PENTRU PREVENIREA PĂRĂSIRII TIMPURII A ȘCOLII

Acest raport își propune să fundamenteze și să orienteze planificarea strategică pe termen scurt și mediu în cadrul celor 10 municipalități implicate în proiectul Urbact – PREVENT și a tuturor celorlalte municipalități, autorități locale și școli din Europa în ceea ce privește implicarea părinților în educație cu scopul prevenirii părăsirii timpurii a școlii. Această evaluare se bazează pe o analiză a documentelor Comisiei Europene și ale Consiliului privind PTȘ și incluziunea socială, precum și pe un dialog și pe un proces de consultare permanentă cu cele 10 municipalități implicate în proiectul Urbact - PREVENT și pune în discuție cercetările internaționale relevante în acest domeniu. PREVENT este finanțat prin programul UE Urbact.

Domenii: 4. Implicarea părinților; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 4.1. Comunicare și informare; 4.2. Implicarea părinților în guvernanța școlilor; 4.3. Spații pentru părinți și implicarea în activitățile educative; 4.4. Învățarea în cadrul familiei; 5.4. Parteneriate: organizații din comunitate și societatea civilă

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; HR; HU; IT; LT; LV; MT; NL; PL; PT; RO; SK; SL; SV

Ţara: ALBANIA; AUSTRIA; BELGIA; BULGARIA; CEHIA; CIPRU; CROAŢIA; DANEMARCA; ESTONIA; FINLANDA; FRANŢA; GERMANIA; GRECIA; IRLANDA; ISLANDA; ITALIA; LETONIA; LITUANIA; LUXEMBURG; Macedonia de Nord; MALTA; NORVEGIA; OLANDA; POLONIA; PORTUGALIA; REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD; ROMÂNIA; SERBIA; SLOVACIA; SLOVENIA; SPANIA; SUEDIA; TURCIA; UNGARIA

INCLUD-ED EDUCAȚIA FAMILIALĂ

Educația familială reprezintă una dintre acțiunile educaționale reușite (AER) identificate în proiectul de cercetare INCLUD-ED. Strategii de incluziune și coeziune socială în Europa prin educație (Comisia Europeană, Al șaselea program-cadru, 2006-2011).

Domenii: 3. Sprijin pentru elevi; 4. Implicarea părinților; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 3.6. Învățarea extinsă și extracurriculară; 4.4. Învățarea în cadrul familiei; 5.4. Parteneriate: organizații din comunitate și societatea civilă

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; HR; HU; IT; LT; LV; MT; NL; PL; PT; RO; SK; SL; SV

Ţara: ALBANIA; AUSTRIA; BELGIA; BULGARIA; CEHIA; CIPRU; CROAŢIA; DANEMARCA; ESTONIA; FINLANDA; FRANŢA; GERMANIA; GRECIA; IRLANDA; ISLANDA; ITALIA; LETONIA; LITUANIA; LUXEMBURG; Macedonia de Nord; MALTA; NORVEGIA; OLANDA; POLONIA; PORTUGALIA; REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ŞI IRLANDEI DE NORD; ROMÂNIA; SERBIA; SLOVACIA; SLOVENIA; SPANIA; SUEDIA; TURCIA; UNGARIA

Inițiativa „Școala deschisă” din Franța

Inițiativa promovează integrarea socială și școlară a elevilor și contribuie la asigurarea reușitei educaționale pentru toți.

Domenii: 3. Sprijin pentru elevi; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 3.6. Învățarea extinsă și extracurriculară; 5.2. Rețelele de părți interesate; 5.4. Parteneriate: organizații din comunitate și societatea civilă

Limba: BG; CZ; DA; DE; EL; EN; ES; ET; FI; FR; HR; HU; IT; LT; LV; MT; NL; PL; PT; RO; SK; SL; SV

Ţara: FRANŢA

J'ai ma place au collège

This project is aims to fight against school dropout by addressing risk factors including:
• behavioural problems (discipline, violence ... )
• integration problems
• learning problems
• low motivation
• low self-esteem
• a lack of ambition
It is also important the student have a positive experience of school

 This project has two components:

1.) In "volet 1" students work collaboratively on a cross thematic directly related to the project. The aim is to restore and develop the pleasure of learning through informal activities.
2.) In "Volet 2" partner institutions (management, nursing service , teachers ... ) devoted to educational activities and educational research work together to produce a toolbox on prevention of ESL which can be adapted to local context. The focus is on prevention of conflicts, fight against discrimination, peer mediation, individual tutoring, class or group projects.

https://digitaliessite.wordpress.com/category/accueil/

 

Domenii: 2. Cadrele didactice; 3. Sprijin pentru elevi; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 1.3. Conducerea școlii; 3.1. Bunăstarea elevilor; 3.2. Participarea elevilor la viața școlară; 3.7. Monitorizarea elevilor aflați în situații de risc; 3.10. Sprijin specific: nevoi educaționale speciale și dificultăți de învățare; 3.11. Sprijinul specific: mediul socio-economic dezavantajat; 5.4. Parteneriate: organizații din comunitate și societatea civilă

Limba: EN

Ţara: FRANŢA; GRECIA; ITALIA; POLONIA; PORTUGALIA; ROMÂNIA; SPANIA

The CARMA Toolkit: A step-by-step guide for implementing collaborative learning to increase student motivation and participation

The CARMA Toolkit fosters collaborative learning approaches in schools, based on non-formal learning (NFL) techniques, for learners who have been identified as being at risk of early school leaving and/or low achievement. The Toolkit provides practical resources for classroom practices and to transform school cultures to improve student motivation and participation. Involvement of the wider community in supporting collaborative learning is also encouraged. A Competence Assessment Model supports teachers to assess learners’ collaborative skills. A teacher’s diary to track implementation and learner progress accompanies the Toolkit.. The Toolkit is available in full and short versions in 8 languages English, Spanish, Italian, French, German, Portuguese, Dutch and Turkish.

Domenii: 1. Guvernanţa şcolilor; 2. Cadrele didactice; 3. Sprijin pentru elevi; 5. Implicarea părților interesate

Subdomenii: 1.1. Crearea unei viziuni strategice; 1.3. Conducerea școlii; 1.4. Cooperarea în cadrul sistemelor educaționale; 2.1. Aptitudinile și competențele cadrului didactic; 2.2. Cadrele didactice și relațiile acestora cu elevii și părinții; 3.4. Programa școlară și parcursuri educaționale; 3.5. Învățarea și evaluarea; 3.10. Sprijin specific: nevoi educaționale speciale și dificultăți de învățare

Limba: EN

Ţara: AUSTRIA; BELGIA; FRANŢA; ITALIA; PORTUGALIA; SPANIA; TURCIA

Arată următoarele 10 rezultate